Ecuadorul va depune o plângere la Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) împotriva arbitrului brazilian care a oficiat la meciul cu Uruguay, pierdut cu 2-1 sâmbătă la Quito în penultima etapă a calificărilor pentru Cupa Mondială din 2010, a anunţat luni la Federaţie.
"Noi ştim că acest lucru nu va schimba nimic în privinţa scorului partidei, dar trebuie să depunem plângere", a declarat preşedintele Federaţiei ecuadoriene, Luis Chiriboga, în cadrul unei conferinţe de presă.
Chiriboga a precizat că arbitrul meciului, Salvio Fagundes, a fost mult mai sever cu jucătorii săi, că a permis Uruguayului să câştige timp şi că a acordat un penalty în minutul 94 pentru un henţ inexistent.
"Eu credeam că vremurile în care un arbitru putea decide soarta unui meci au apus", a mai spus responsabilul ecuadorian, care a adăugat că arbitri precum Fagundes
"nu mai arbitrează în nicio ţară".