Selecţionerul Argentinei, Diego Maradona, a sosit, luni, în Africa de Sud, acesta fiind prima sa deplasare oficială după expirarea suspendării, la 15 ianuarie, pentru a vizita locul de cantonament al echipei sale în timpul turneului final al Cupei Mondiale.
La sosirea în Africa de Sud, Maradona, înconjurat de mai mulţi colaboratori, a refuzat să discute cu reprezentanţii presei. În schimb, le-a făcut acestora semne cu mâna şi le-a spus
"Mulţumesc".
Selecţionerul era îmbrăcat sport şi a ieşit din aeroport sub escorta poliţiştilor. Fostul jucător va inspecta cantonamentul de la Pretoria, stadionul "Soccer City" din Johannesburg (unde vor avea loc, printre altele, meciul de deschidere şi finala), dar şi mai multe şcoli, vizita urmând a se încheia vineri.
Maradona nu este disponibil pentru interviuri sau pentru conferinţe de presă în Africa de Sud, conform reprezentanţilor Comitetului Local de Organizare (LOC) al turneului final.
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) l-a sancţionat, la 15 noiembrie, pe Diego Maradona, cu două luni de suspendare, pentru insulte proferate la finalul meciului Uruguay - Argentina (scor 0-1), disputat în 14 octombrie, în urma căruia formaţia sa a obţinut calificarea la turneul final al Cupei Mondiale. Această suspendare a fost aplicată în toate activităţile referitoare la fotbal.