Reîntors la Once Caldas după experienţa nereuşită la Steaua, capriciosul Dayro Moreno face furori în Columbia. Fostul decar al Stelei a marcat aseară unicul gol al meciului câştigat de formaţia sa cu 1-0 în faţa rivalilor de la Atletico Junior.
Dayro Moreno a marcat golul victoriei pentru Once Caldas în minutul 54 cu o lovitură de cap. Atacantul a mai avut o şansă importantă de a marca, fiind aproape să dea gol dintr-o lovitură liberă de la 40 de metri!
De la revenirea în Columbia, fostul stelist a marcat în aproape fiecare partidă din campionat, dar şi din Copa Libertadores. Dayro Moreno a marcat 4 goluri în această primăvară pentru Once Caldas, dublu decât reuşise să înscrie în tot turul de campionat, pentru Steaua. Once Caldas a urcat pe locul 4 în clasament, fiind la doar 4 puncte de liderul Independiente Medellín.
Aici intervine următoarea întrebare: Ori staff-ul managerial de la Steaua era incapabil să-l poziţioneze acolo unde se simţea cel mai bine, şi mai exact, în atac, ceea ce este posibil având în vedere că Lăcătuş şi Pedrazzini s-au ocupat de echipă, ori a fost o manevră a celor de la Once Caldas să câştige 1,5 milioane de euro? God knows...