Talentatul mijlocaş argentinian Diego Buonanotte (21 ani) va juca din nou pentru echipa argentiniană River Plate, la aproape patru luni de la accidentul rutier pe care l-a provocat şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa trei dintre prietenii săi, informează presa argentiniană.
Noul antrenor al lui River, Angel Cappa, a sugerat că Buonanotte, câştigătorul medaliei olimpice de aur cu naţionala Argentinei la JO 2008, urmează fie inclus în lotul pentru partida de campionat cu Godoy Cruz, programată la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul turneului Clausura.
"Sunt fericit că pot juca din nou şi voi avea, astfel, mintea ocupată cu altceva. Am discutat cu antrenorul şi am stabilit că pot reveni pe gazon, aşa că sâmbătă urmează să fiu pe banca de rezerve", a declarat Buonanotte.
Pe 26 decembrie 2009, mijlocaşul lui River Plate a intrat într-un copac cu maşina pe care o conducea, în provincia natală Santa Fe. Fotbalistul a suferit răni la umăr şi plămâni, însă cei trei prieteni din copilărie care îl însoţeau nu au mai putut fi salvaţi, decedând în urma accidentului.
Fără Diego Buonanotte pe teren, River Plate traversează unul dintre cele mai slabe sezoane din istoria sa, aflându-se în subsolul clasamentului turneului Clausura, cu 14 puncte acumulate după 14 etape.
Mijlocaşul lui River a disputat ultimul său meci oficial pe 13 decembrie, când "milionarii" au reuşit să se impună cu 2-0 pe terenul lui Tigre, Buonanotte fiind autorul celui de-al doilea gol, precizează cotidianul argentinian "Clarin".