Într-o restanţă din etapa a 12-a a turneului Clausura al campionatului de fotbal al Argentinei, Racing Club s-a impus miercuri cu 1-0 pe terenul lui Atletico Tucuman.
Meciul, programat pe 2 aprilie, a fost întrerupt atunci în minutul 22, din cauza ploii torenţiale.
Partida nu a avut implicaţii asupra părţii superioare a clasamentului. După 15 etape conduce Estudiantes - 30 pct, urmată de Independiente - 30 pct, Argentinos Juniors - 29 pct, Godoy Cruz - 28 pct etc. Racing Club ocupă locul 13, cu 20 pct, în timp ce Atletico Tucuman se află pe locul 20, ultimul, cu 9 pct
.