Atacantul român Nicolae Mitea, jucătorul formaţiei olandeze Ajax Amsterdam, este dorit de echipa italiană Lazio Roma, la care evoluează ex-dinamovistul Ştefan Radu, informează presa din Peninsulă.
În vârstă de 23 de ani, Mitea nu intră în vedere viitorului antrenor de la Ajax, Marco Van Basten, care îi va prelua pe "lăncieri" după EURO 2008. Jucătorul român s-a declarat încântat de variata unui transfer la clubul italian. "Nu aş fi mulţumit, ci încântat să vin la Lazio. Radu este prietenul meu şi ştiu de la el ce înseamnă un club precum Lazio, aşa că aş veni imediat în Italia. Ultimele informaţii care le deţin despre interesul lui Lazio faţă de mine sunt cele din iarnă, procuratorul meu nu mi-a mai spus nimic în ultima perioadă. Acum sunt în vacanţă, vom vedea dacă va interveni ceva nou în perioada următoare", a declarat Mitea, citat de "tuttomercatoweb".