Diego Maradona a apărut pentru prima oară în public de la concedierea sa din fruntea selecţionatei de fotbal a Argentinei cu prilejul unei întrevederi cu fostul preşedinte argentinian Nestor Kirchner.
La aproape două luni după ce a fost îndepărtat de către preşedintele Federaţiei argentiniene Julien Grondona, după Mondialul din Africa de Sud, Maradona a fost primit la reşedinţa prezidenţială de la marginea Buenos Aires-ului de către Kirchner, a cărui soţie, Cristina, este, în prezent, şeful statului.
Cu această ocazie, Maradona i-a dăruit fostului preşedinte un tricou al echipei Argentinei, cu dedicaţie, potrivit imaginilor de la televiziune.
"Au vorbit de fotbal, de istorie, un pic despre toate, amintiri, ca nişte prieteni", a arătat purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte, Juan Manuel Abal Medina.