Principalele cinci cluburi din campionatul de fotbal al Argentinei (River Plate, Boca Juniors, Independiente, Racing Club şi San Lorenzo) au înregistrat o datorie totală de 650 milioane pesos (123,5 milioane euro) pentru sezonul 2009-2010, dezvăluie presa locală.
Potrivit cotidianului Tiempo Argentino, River Plate se află în situaţia cea mai precară, cu un deficit de aproximativ 80 milioane pesos pentru exerciţiul fiscal precedent (record pentru fotbalul argentinian), iar datoriile totale se ridică la 216,8 milioane pesos, din care suma de 190 milioane trebuie să fie rambursată în decurs de 12 luni.
Nici Independiente Buenos Aires nu stă mult mai bine, având datorii de 144 milioane pesos, din care 85 milioane vor ajunge la scadenţă la finele anului viitor.
Racing Club ocupă locul trei, cu un pasiv cumulat de 105 milioane pesos, la un buget cu un deficit de aproximativ 10 milioane pesos în sezonul trecut.
Boca Juniors şi-a redus, în schimb, pasivul total de 134 la 97,6 milioane pesos graţie transferurilor de jucători, în timp ce San Lorenzo încheie această nedorită ierarhie, având datorii de 96 milioane pesos.
Niciuna dintre cele cinci echipe de mai sus nu a reuşit să se impună, însă, în Turneul Apertura al campionatului argentinian, care s-a încheiat recent cu victoria clubului Estudiantes La Plata, urmat în clasament la două puncte de Velez Sarsifeld. River Plate a ocupat poziţia a 4-a, la 14 puncte în spatele campioanei, Racing Club s-a clasat pe locul 6, Boca pe 11, San Lorenzo pe 13, iar Independiente pe ultima poziţie a clasamentului (20).