Fostul arbitru FIFA şi comentator sportiv Oscar Roberto Godoi se află în stare gravă după ce a fost împuşcat în cursul unei tentative de jaf, informează agenţia EFE.
Godoi, în vârstă de 55 ani, unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi arbitri din Brazilia în anii 90, a fost împuşcat de patru ori de către atacatorii care au încercat să-i fure maşina în care se afla, într-o zonă din vestul oraşului Sao Paulo.
Medicii care l-au operat nu au reuşit să-i extragă unul dintre gloanţe, care i-a pătruns în regiunea cervicală, foarte aproape de coloană vertebrală.
Potrivit presei locale, în momentul atacantului, Godoi se îndrepta către un restaurant unde urma să ia cina în compania unor personalităţi din lumea sportului brazilian.