Fundaşul veteran argentinian, căpitan al echipei italiene de fotbal Inter Milano, Javier Zanetti, care va disputa miercuri a 1.000 partidă ca jucător profesionist, a declarat că nu intenţionează să se retragă, întrucât din palmaresul lui lipseşte un titlu cu selecţionata Argentinei, ţară care va găzdui în luna iulie Copa America.
"Îmi lipseşte un titlu cu selecţionata", a declarat Zanetti într-un interviu publicat miercuri de L'Equipe. Fundaşul, care va împlini 38 de ani în august, a evoluat de 139 de ori în reprezentativa ţării sale şi şi-a stabilit drept obiectiv titlul de campion continental, în iulie. El vrea, de asemenea, să-şi încheie contractul cu clubul italian, care expiră în 2013, dar că nici pentru acea dată nu se gândeşte la retragere, ci, mai degrabă, la o participare la Mondialul din Brazilia, din 2014.
Când va veni, totuşi, momentul retragerii de pe teren, Zanetti vrea să rămână la Inter, dar nu pe banca tehnică. "Sper să mai fiu dorit la Inter şi să ocup un post important în club, locul în care m-am simţit extraordinar şi care mi-a deschis porţile când eram un necunoscut. Dar nu ca să fiu antrenor, nu mi se potriveşte", a spus el.