Lisle Austin, suspendat sâmbătă din funcţia de preşedinte interimar al CONCACAF, a contestat această decizie joi într-un comunicat, solicitând intervenţia preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Sepp Blatter.
"La începutul acestei săptămâni, eu l-am avertizat pe preşedintele FIFA, Sepp Blatter, în legătură cu evenimentele recente petrecute la conducerea CONCACAF şi i-am solicitat să intervină pentru a se asigura de respectarea statuturilor CONCACAF. Orice recomandare a FIFA vizând rezolvarea acestei regretabile situaţii va fi binevenită", se arată în comunicatul lui Lisle Austin.
Austin a fost numit pe 29 mai la conducerea Confederaţiei Americii de Nord, Centrale şi Caraibelor după suspendarea lui Jack Warner în cadrul scandalului de corupţie care umbreşte imaginea FIFA. El a fost suspendat apoi pe 4 iunie, în urma unei tentative de concediere a secretarului general al organismului, Chuck Blazer, aflat la originea acuzaţiilor împotriva lui Warner şi a preşedintelui Confederaţiei asiatice Mohammed bin Hammam, candidat la un moment dat la conducerea FIFA.