Atacantul argentinian Martin Palermo şi-a luat rămas bun de la fanii săi şi de la echipa argentiniană de fotbal Boca Juniors înaintea retragerii sportive prevăzute pentru finalul acestui sezon, primind şi un cadou pe măsură, un gol care i-a fost dedicat pe stadionul de La Bombonera.
Pe un stadion arhiplin cu ocazia celei de-a 18-a şi penultima etapă a campionatului argentinian (turneul Clausura), lui Palermo i-a fost dedicat golul echipei sale în meciul cu Banfield (1-1).
Martin Palermo, în vârstă de 37 de ani, cel mai bun marcator din istoria lui Boca Juniors (227 de goluri), pentru care a disputat 403 meciuri, nu a reuşit însă să înscrie în ultimul său meci oficial pe arena clubului din Buenos Aires.
"Îmi trec multe lucruri prin cap. Le mulţumesc suporterilor pentru toată dragostea pe care mi-au oferit-o. Îmi voi aminti întotdeauna de toate titlurile câştigate, de toţi coechipierii mei care fac parte din viaţa mea", a declarat Palermo, vizibil emoţionat.
La finalul meciului, Palermo a fost ovaţionat pe parcursul unui tur de onoare efectuat sub o ploaie de artificii. El va disputa ultimul său meci oficial pe data de 19 iunie cu ocazia ultimei etape de campionat, pe terenul lui Gimnasia la Plata.
Palermo, supranumit "El loco" (nebunul), a debutat la Estudiantes de la Plata, dar cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Boca, echipă cu care a câştigat 14 titluri: şase de campion, două Cupe Libertadores (2000, 2001), o Cupă Intercontinentală (2000), două trofee ale Copei Sudamericana şi trei Supercupe ale Americii de Sud (2005, 2006 şi 2008).
Martin Palermo a mai jucat pentru echipe precum Betis Sevilla (2003-2004), Villarreal (2001-2003) şi Alaves (2004), el numărând şi 15 selecţii la echipa naţională.