Selecţionerul naţionalei de fotbal a Argentinei, Alejandro Sabella, a confirmat că vrea să-l numească pe starul Lionel Messi căpitan al echipei "albiceleste", relatează presa internaţională.
"Messi este cel mai bun şi are calităţi uriaşe. E în acelaşi timp creator şi golgheter, de aceea trebuie să fie locomotiva care trage trenul după ea", a declarat Sabella pentru canalul de sport ESPN.
Messi, 24 de ani, vedeta echipei spaniole FC Barcelona, a fost desemnat cel mai bun sportiv argentinian al anului 2011. Jucătorul este favorit să câştige din nou în această lună Balonul de Aur, pe care l-a mai obţinut în ultimii doi ani.
În altă ordine de idei, Sabella a afirmat că formaţia Argentinei "nu poate să joace la fel ca Barcelona". De asemenea, el nu a exclus să-l recheme la naţională pe Juan Roman Riquelme.