Fostul internaţional francez David Trezeguet, campion mondial în 1998 şi european în 2000 cu selecţionata "Cocoşului Galic", a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu formaţia argentiniană de divizie secundă River Plate, a anunţat clubul sud-american.
Trezeguet, în vârstă de 34 de ani, şi-a reziliat contractul cu echipa de fotbal Baniyas, din Emiratele Arabe Unite, pentru care nu a jucat decât câteva meciuri.
Argentinianul ar putea debuta în pre-sezon cu River Plate, pe 4 ianuarie, urmând să-şi aducă contribuţia la revenirea "Milionarilor" în prima divizie, după ce au retrogradat pentru prima oară în istorie în sezonul trecut.
River Plate ocupă locul secund în divizia a doua argentiniană, la două puncte de liderul Cordoba Institut.
Trezeguet, care a evoluat cea mai mare parte a carierei sale la Juventus Torino (2000-2010), a copilărit la Buenos Aires, iar "transferul la River reprezintă un vis".
Ieri, jucătorul a efectuat vizita medicală la noul său club.