Julio Cesar Falcioni şi-a prelungit cu un an contractul de antrenor cu Boca Juniors, a anunţat Daniel Angelici, preşedintele clubului din Buenos Aires, care a cucerit recent trofeul în Turneul Apertura al campionatului Argentinei şi şi-a exprimat sus şi tare ambiţiile pentru Copa Libertadores.
"Avem o echipă care a fost desemnată campioană, care este solidă. Vom recruta şi alţi jucători. Copa Libertadores va fi obiectivul nostru prioritar", a exultat preşedintele clubului, la anunţarea prelungirii contractului.
Atacanţii uruguayan Santiago Silva (Fiorentina) şi chilian Humberto Suazo (Monterrey) sunt, în mod special, în atenţia Boca Juniors.
Înainte de a prelua echipa Boca Juniors, în decembrie 2010, Falcioni, fost portar în vârstă de 55 de ani, a antrenat din 1997 mai multe cluburi argentiniene: Velez Sarsfield, Olimpio, Banfield, Independiente, Colon, Gimnasia de La Plata.