Calvarul lui Ronaldinho continuă. Exclus din naționala Braziliei, fostul jucător al Barcelonei și al Milanului continuă seria prestațiilor mediocre la Flamengo. Și asta nu e singura lui problemă.
Mama sa, Miguelina, are serioase probleme de sănătate, iar banii jucătorului brazilian au început să se împuțineze, pentru că Flamengo este în urmă cu câteva luni cu plata salariilor.
Sâmbătă seara, Flamengo a jucat pe teren propriu împotriva formației Internacional Porto Alegre. Flamengo a condus la un moment dat cu 2-0, unul dintre goluri fiind marcat din penalty chiar de Ronaldinho (32 de ani), care nu avusese însă până atunci o prestație remarcabilă. Asta nu l-a împiedicat pe jucător să se laude la pauza meciului la televiziunile braziliene.
"Nu e ceva neobișnuit că am marcat. Împotriva lui Internacional, sunt obișnuit să marchez încă de când eram junior", a spus el.
În repriza secundă, Flamengo a dus scorul chiar la 3-1, apoi a început coșmarul pentru gazde și pentru Ronaldinho. Internacional a reușit să egaleze până la urmă și să încheie meciul cu scorul de 3-3, al treilea gol fiind înscris după ce Ronaldinho a pierdut o minge la centrul terenului și un jucător al oaspeților a scăpat pe contraatac.
Antrenorul gazdelor, Joel Santana, a avut apoi și lipsa de inspiratie să-l schimbe pe Ronaldinho iar acesta a ieșit în fluierăturile fanilor. Nu au lipsit nici insultele adresate de suporteri fostului star al naționalei Braziliei. "Echipa noastră nu are nevoie de tine", "Pleacă!", i-au strigat fanii, aceiași care l-au primit cu brațele deschise când Flamengo l-a transferat de la Milan.
"Nu a făcut un meci grozav și am făcut ceea ce mi-a dictat conștiința în momentul respectiv", a afirmat antrenorul Santana, care l-a înlocuit pentru prima dată pe Ronaldinho de când a preluat-o pe Flamengo.