Echipa Arsenal de Sarandi a câştigat în premieră titlul de campioană a Argentinei la fotbal, duminică, după ultima etapă a Turneului Clausura.
Echipa de la periferia sudică a capitalei Buenos Aires a învins-o în ultima etapă pe Belgrano (1-0) şi a terminat campionatul cu 38 de puncte, 2 mai mult decât ocupanta poziţiei secunde, Tigre, care în aceeaşi etapă a remizat cu Independiente (2-2).
Fosta campioană, Velez Sarsfield, a terminat acum pe locul 3, cu 33 pct, la fel ca Boca Juniors şi All Boys.
Banfield şi Olimpo au retrogradat în divizia secundă, în timp ce San Lorenzo şi San Martin vor disputa baraje pentru menţinerea în primul eşalon.
Una dintre nou-promovate este River Plate, cea mai titrat echipă din fotbalul argentinian (33 de titluri de campioană), care a petrecut pentru prima dată în istoria sa un sezon în divizia secundă.
Arsenal, botezat astfel în cinstea celebrei echipe londoneze, este un club înfiinţat în 1957 de fraţii Julio şi Hector Grondona, primul fiind astăzi preşedintele Federaţiei argentiniene (AFA) şi vicepreşedinte al FIFA.
Echipa a pornit de la cel mai modest eşalon şi a cunoscut o ascensiune lentă, dar constantă, neretrogradând niciodată. Arsenal a promovat în prima divizie în 2002.
"Simt o mare bucurie după acest titlu, e un mare motiv de mândrie", a subliniat preşedintele Grondona.