După ce a ratat un penalty, apoi a marcat un gol şi a avut o bară în amicalul câştigat de Argentina contra Germaniei, 3-1 la Frankfurt, vedeta Lionel Messi a afirmat că nu se gândeşte să doboare recordul lui Gabriel Batistuta, golgheterul all-time al echipei "albiceleste", scrie revista France Football.
"Nu mă gândesc să-l depăşesc pe Batistuta", a spus atacantul. La 25 de ani, Messi are 27 de goluri la naţională, încă departe de cele 56 de goluri ale lui Batistuta.
"Golul marcat de mine ne-a adus mai multă linişte pentru rezultat. Nu sunt singur, mai sunt Kun Agüero şi Pipa Higuain. Ne convine când jucăm împreună, iar antrenorul dispune de o opţiune suplimentară", a declarat Messi.
Jucătorul Barcelonei a mai vorbit despre amicalul de miercuri: "Germania e una din cele mai mari naţionale, o arată de mult timp şi are un mare potenţial. Când au rămas în 10 oameni, meciul s-a schimbat, iar noi am avut posesia mingii. A fost un meci bun, deşi la început a fost destul de echilibrat, iar ei au avut câteva contraatacuri. Am putut profita că am avut mingea, am avut spaţii".