Selecţionerul echipei Mexicului, Jose Manuel de la Torre, a anunţat că nu demisionează, în ciuda rezultatelor sub aşteptări din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal 2014, anunţă presa internaţională.
"Nu m-am gândit niciodată la demisie. Pregătesc fiecare meci pentru a câştiga, nu pentru a fi dat la o parte", a declarat marţi de la Torre, după ce echipa sa a fost ţinută în şah de Costa Rica, scor 0-0, şi a înregistrat a treia remiză albă consecutivă pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico.
Jucătorii lui de la Torre au fost fluieraţi la final de cei 75.000 de spectatori prezenţi în tribune.
"Cred că suporterii au dreptul să spună ce vor, au fost extraordinari, ne-au susţinut la fiecare meci. În fiecare suporter se ascunde un antrenor care vede lucrurile altfel decât le văd eu. Meciurile de calificare pentru Cupa Mondială sunt grele şi întotdeauna au fost aşa", a afirmat selecţionerul.
Cu o victorie şi cinci egaluri în şase partide disputate, cu numai trei goluri marcate, mexicanii încep să-şi facă griji în privinţa calificării la Mondialul brazilian, având un singur punct avans faţă de ocupanta locului 4, naţionala Hondurasului, ce are un meci mai puţin disputat.
"Nu e nicio îndoială că nu am obţinut rezultatele de care avem nevoie pe teren propriu. Întotdeauna e important să câştigi meciurile de acasă, noi nu am făcut-o şi asta ne-a complicat viaţa. N-am jucat bine şi asta se vede în rezultatele pe care le-am obţinut", a mai spus de la Torre.