Fostul selecţioner al Braziliei, Mano Menezes, a preluat conducerea tehnică a echipei de fotbal Flamengo, înlocuindu-l pe Jorginho, care a fost concediat în urma slabelor rezultate înregistrate în debutul actualei ediţii a campionatului brazilian.
Clubul din Rio de Janeiro nu a dezvăluit valoarea sau durata contractului lui Menezes, care se întinde, conform presei braziliene, până în 2015.
Mano Menezes (51 ani), fost antrenor la Gremio Porto Alegre şi Corinthians, a fost numit în funcţia de selecţioner în 2010, după Cupa Mondială din Africa de Sud, unde Selecao a fost eliminată în sferturile de finală, fiind înlocuit în noiembrie 2012 cu Luiz Felipe Scolari, din cauza rezultatelor contradictorii din partidele amicale disputate de Brazilia, gazda Cupei Mondiale 2014.