Campioana mondială și europeană en-titre, Spania, va debuta în această seară în
Grupa B de la
Cupa Confederațiilor, într-un meci contra naționalei Uruguayului, ultima câștigătoare a Copei America. Partida se va disputa de la ora 01.00 (TVR 1) pe Arena Pernambucano din orașul Recife.
Spania și Uruguay s-au mai înfruntat într-un amical și în februarie, la Doha, în Qatar. Ibericii s-au impus atunci cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Pedro 92) și Fabregas. pentru sud-americani, a înscris Cristian Rodriguez.
Este interesant de văzut cum se va descurca în poarta Spaniei portarul Iker Casillas, care vine după sezonul în care a evoluat cel mai puțin pentru Real Madrid, după neînțelegerile cu Jose Mourinho. Și Victor Valdes aspiră la postul de titular între buturile Spaniei. Defensiva Spaniei va fi lipsită de aportul căpitanului Puyol, dar asta nu înseamnă că va fi mai slabă, pentru că Jordi Alba, Ramos, Pique și Albiol oferă suficientă siguranță în apărare.
Spania e neînvinsă de 22 de meciuri. Ultimul eșec datează din toamna anului 2011, 0-1 cu Anglia.
Uruguay vine după o prestație slabă în calificările pentru Cupa Mondială, dar a câștigat totuși ultimele două partide disputate, una amicală și una oficială (cu Franța și Venezuela).
Selecționerul Oscar Tabarez ar putea folosi un sistem ofesniv de joc, 4-3-3, cu Cavani, Suarez și Forlan în atac. Jucătorul Bolognei, Gaston Ramirez , aspiră și el la un post de titular în ofensivă. La sud-
americani, este anunțat titular și fostul jucător al CFR-ului din Cluj. Alvaro Perreira.
Echipele probabile:
Spania (4-3-3): Victor Valdes; Arbeloa, Sergio Ramos, Piquè, Jordi Alba; Xavi, Busquets, Iniesta; Pedro, Fabregas, Mata. Antrenor. Vicente Del Bosque
Uruguay (4-3-3): Muslera; Maxi Pereira, Lugano, Godin, Aguirregaray; Perez, Gargano, Alvaro Pereira; Suarez, Cavani, Forlan. Antrenor. Oscar Tabarez
RomanianSoccer