Echipa olandeză PSV Eindhoven este în pole position pentru transferul lui Adam Maher, fotbalistul lui AZ Alkmaar, după ce Ajax Amsterdam, campioana en titre din
Eredivisie, a renunţat la aducerea mijlocaşului.
Unul dintre oficialii lui Ajax, fostul mare jucător Marc Overmars, a declarat pentru ziarul De Telegraaf că echipa din Amsterdam nu mai este interesată de Maher. Ţinta lui Ajax va fi probabil acum Lerin Duarte, mijlocaşul de 22 de ani al formaţiei Heracles Almelo.
Maher, care în iulie va împlini 20 de ani, este una dintre cele mai mari speranţe ale fotbalului olandez şi are deja 4 selecţii în prima reprezentativă batavă. El a intrat pe teren în minutul 74 al meciului Olanda - România (4-0), disputat pe 26 martie în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale 2014.
În luna mai, Maher a fost unul din artizanii victoriei lui Alkmaar asupra lui PSV în finala Cupei Olandei (2-1), meci în care a marcat primul gol.
Mijlocaşul are contract cu Alkmaar până la mijlocul lui 2015. Clubul din Eindhoven a mai fost interesat de transferul său anul trecut şi în mercato-ul din luna ianuarie. Jucătorul a indicat că este gata pentru o nouă provocare în Olanda, însă crede că este prea devreme să joace în străinătate.
AZ a confirmat că a primit miercuri o ofertă de la PSV pentru Maher.