Atacantul brazilian Neymar a făcut declarații la Rio, cu o zi înaintea finalei Cupei Confederațiilor cu Spania și a a firmat că este nerăbdător să intre pe teren. De asemenea, el a amai afirmat că e alături de cei care protestează pe străzile din Brazilia.
"Va fi un meci mare, toți îl așteptăm. Spania are tradiție, are istorie, are mari campioni. Sper ca la sfârșit toată lumea pasionată de fotbal din Brazilia să fie mulțumită de noi", a spus jucătorul recent transferat la FC Barcelona.
"I-am spus colegului meu Thiago Silva că eu aș vrea să jucăm chiar sâmbătă, să nu mai așteptăm încă o zi. Dar nu se poate. Mie-mi place Spania, jocul ei. Vreau să-i urez succes la toate meciurile ei, mai puțin la cel din finala Cupei Confederațiilor", a mai afirmat jucătorul pentru care Barcelona a plătit 57 de milioane de euro.
Neymar a vorbit și despre suporterii naționalei țării sale:
"Fotbalul este minunat și pentru faptul că, atunci când jucăm prost, suporterii noștri ne spun că suntem cea mai slabă echipă din lume. Apoi, când jucăm bine, ne spun că suntem cea mai bună echipă de pe pământ. În ceea ce ne privește, pot spune că există încredere la noi în vestiar. Ne-a lipsit puțin jocul de echipă, dar l-am regăsit apoi pentru că avem un grup extraordinar de jucători atât pe teren cât și în afara lui".
Despre protestele care au loc în această perioadă pe străzile din marile orașe ale Braziliei, împotriva Guvernului, Neymar a spus:
"Susținem toate protestele, cu condiția să fie pacifiste, fără violență și acte de vandalism. Tot ceea ce se întâmplă pentru a-i face Braziliei să-i fie mai bine este binevenit. Suntme conștienți de importanța câștigării acestei finale de duminică, având în vedere ceea ce se întâmplă în țară. Sper să putem să le oferim momente de fericire celor care o duc rău".
RomanianSoccer