Unii se bat pentru bani, alții nu-i cer de la stat, dar nu sunt lăsați să trăiască!

    Ca microbiști autentici ce ne aflăm, suntem prea conectați cotidian la criza fotbalului și, în plus apăsați de propria luptă cu efectele celei economice, nu prea mai avem vreme și chef de luat seama la ceea ce se petrece în afara ariei Sportului Rege. Și totuși, există viață și dincolo de fenomenul de vârf al arenelor moderne. Cu bune și rele, ca peste tot și-n toate, această viață a altor discipline nu-i scutită de convulsii, un adevărat tărăboi fiind iscat (și nu de azi, de ieri) în lumea artelor marțiale de la noi - una mai greu accesibilă publicului larg, care atât a perceput din ceea ce a răzbătut până la el: și pe tatami sau în kimonouri, unii se ceartă pentru bani, putere, influență. C-așa-i în tenis, ar conchide mucalitul etern Toma Caragiu. Dar stați să vedeți cum e în karate-do...

    CU MÂINILE GOALE - CURATE. Mai întâi și pe scurt, să vedem cu ce se "mănâncă" acesta. De sorginte japoneză, asemenea judoului ceva mai popular printre români, sportul mâinilor goale înseamnă mai mult decât ideea de competiție. Este un mod de viață, o întreagă filozofie a însușirii tehnicilor de apărare fără arme, desprinse într-un sistem piramidal, cu maeștri sensei și un shihan în vârf - o ierarhie ce presupune subordonarea celor mici față de cei mari, a tinerilor înaintea bătrânilor. Când intră în sală (dojo în japoneză), învățăcelul de orice vârstă își leagă kimonoul cu o centură albă, fiind investit astfel cu un fel de 9 grade de prostie - KYU (mai pe înțeles, egale cu stadiul de neinițiere în tainele disciplinei). Abia după ce "scapă" de acestea prin examene, el poate visa la prinderea a ceea ce oricine măcar a auzit a fi celebra centură neagră, la care se ajunge trecând prin galben, oranj, verde, albastru, după susținerea testului pentru primul grad de "înțelepciune". Apoi, escaladarea treptelor performanței se face din dan în dan (minimum 2 ani pentru al doilea, trei pentru al treilea și așa mai departe). Ei bine, tocmai din acest punct s-a declanșat scandalul despre care am aflat până și noi, simplii microbiști: în România există actualmente nu numai o mulțime de federații de arte marțiale, dar și o inflație de grade (dani), sensei, șefi de școală. Deci, pe lângă filozofii, concepții separate și-a vârât coada necuratul intereselor de grup, lipsite de noblețea ideilor originare din karate-do, reduse la bătălia pentru bani de la buget, de la stat.

    A FOST SAU NU A FOST UN PUCI? E foarte dificil de rezumat evoluția artelor marțiale la noi. Cert este că pe 7 ianuarie 1990 Adrian Popescu-Săcele a înființat primul organism de karate - a cărui bază o reprezintă școala (stilul) shotokan -,  fondat de 56 de cluburi și răspândit pe aproape 80 la sută din teritoriul României. La scurt timp, regretatul Dan Stuparu a pus bazele unui al doilea for, iar conviețuirea onorabilă a durat câțiva ani. Prima "schismă" din artele marțiale s-a produs, totuși, chiar între cei doi maeștri veritabili, pentru ca apoi să apară școli în stilul ciupercilor după ploaie, iar în ianuarie 2013 să se ajungă la acuzația de puci organizat în Adunarea Generală a Federației de Karate! Grupul Brașov, care a înființat Academia Shotokan Karate-do în orașul de sub Tâmpa, s-a retras atunci din  respectiva reuniune și a fondat imediat, în aceeași zi, Federația Română de Karate-do și Discipline Asociate, reunind 31 de cluburi. Cu un lider de incontestabilă autoritate în domeniu ca Adrian Popescu-Săcele (care la 62 de ani își leagă centura cu 8 dani și demonstrează oricui și oricând o tehnică greu de atins), cu prințul Dimitrie Sturdza președinte de onoare, inginerul Constantin Poleac - președinte executiv, cu figuri publice precum Francisc Tobă printre practicanți. Și totuși, nici până acum respectivul for nu a primit avizul de recunoaștere oficială din partea organismului de resort!

    DOAR PENTRU PALMARES. Culmea este că această federație se vrea recunoscută numai pentru ca practicanților stilului să le fie omologate performanțele asemenea oricărui alt sportive. Într-o vreme în care bătălia reală se poartă pe fondurile de la stat, "noi nu cerem bani de la buget", repetă președintele executiv C. Poleac, care adaugă, subliniază, nuanțează: "Suntem un fenomen social, karate + educație însemnând și siguranță națională, și cultivarea patriotismului. Repudiem actuala luptă pentru cașcaval, total străină spiritului artelor marțiale, ne preocupă concepte noi – de pildă, pentru Academia de la Brașov, care să devină instituția în drept să autentifice obținerea gradelor în karate". La rândul său, sensei Popescu-Săcele avertizează într-un Apel public: "Asistăm de luni de zile la o serie de manipulări si atacuri cu scopul vădit de a crea confuzie si a destabiliza  miscarea națională de Karate. Se procedeaza la atacuri in media , la  dezinformare publică  si inducerea in eroare decizională a conducerii MTS. Se încearcă o confiscare a dreptului la libera asociere, sub pretextul  canalizării  efortului național spre sportul de performanță. Se încearcă inducerea și acreditarea ideii că  Romania - în artele marțiale și în spetă in  Karate - trebuie  afiliată doar la  la WKF si SportAccord, ca organizații mondiale deținătoare de "performanțe și adevăr". Este un puci regizat cu scopul monopolizarii  fondurilor MTS spre o singură federatie, care are actualmente competențe  discutabile".

Ca simpli microbiști sau iubitori de sport în general, nu avem de unde ști unde este adevărul în tot ceea ce se petrece în această lume mai anevoie accesibilă. Dar o întrebare putem adresa Ministerului Tineretului și Sportului: ce aveți, domnule Bănicioiu, doamnă Tocală, de vă codiți să recunoașteți, pur și simplu, o existență, mai ales că nu vă costă nimic?