Mijlocaşul echipei Bayern München, Arjen Robben, a fost ales sportivul anului în Olanda, această disticţie fiind câştigată pentru prima dată din 1987 de un fotbalist.
În 1987, titlul de sportivul anului în Olanda a fost câştigat de atacantul Ruud Gullit. În afară de Robben şi Gullit, doar alţi doi fotbalişti au mai primit această distincţie, Abe Lenstra (1951 şi 1952) şi Johan Cruyff (1973 şi 1974).
Robben, în vârstă de 30 de ani, i-a devansat pe patinatorii Jorrit Bergsma, Stefan Groothuis, Sven Kramer şi Michel Mulder şi pe Jeroen Dubbeldam (călărie).
În ultimii trei ani, această distincţie a fost câştigată de gimnastul Epke Zonderland.