Atacantul Lionel Messi, starul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a împlini luni un deceniu de la debutul său în reprezentativa Argentinei, cu care nu a reușit să câștige, însă, niciun trofeu major până în prezent.
Messi a îmbrăcat pentru prima oară tricoul naționalei "Albiceleste" pe 17 august 2005, când a intrat pe teren în minutul 63 al meciului amical cu Ungaria, disputat pe stadionul "Ferenc Puskas" din Budapesta, în locul lui Lisandro Lopez. "Leo" nu are însă o amintire prea plăcută legată de partida respectivă, în ciuda victoriei cu 2-1 a argentinienilor, pentru că a atins de numai trei ori mingea înainte de a fi eliminat de arbitrul german Markus Merk, după numai 40 de secunde petrecute pe teren, pentru o lovitură aplicată unui adversar, în cursul unei faze de joc.
De la meciul respectiv, Lionel Messi a disputat mai multe turnee majore alături de naționala Argentinei, cu care s-a clasat pe locul 6 la Cupa Mondială 2006 din Germania, apoi pe poziția a 5-a la Mondialul 2010 găzduit de Africa de Sud, iar anul trecut a disputat finala CM 2014 din Brazilia, pierdută în fața Germaniei. De asemenea, starul argentinian a pierdut luna trecută finala Copei America 2015, în fața naționalei țării-gazdă Chile, după ce a participat anterior la edițiile 2007 și 2011 ale acestui campionat sud-american.
În total, Lionel Messi a disputat 103 meciuri pentru prima reprezentativă a țării sale, pentru care a marcat 46 de goluri, primul dintre ele pe 1 martie 2006, împotriva Croației, pe stadionul St Jakob Park din Basel (Elveția).
Dacă la nivelul primei reprezentative nu se poate lăuda cu niciun succes important, Messi are însă motive de mândrie legate de evoluțiile sale în reprezentativa Under 20 a Argentinei, cu care a câștigat titlul mondial în 2005, precum și în selecționata olimpică (Under 23) a țării sale, cu care a cucerit medalia de aur la JO de la Beijing, în 2008.