Brazilia și Uruguay au terminat, vineri, la egalitate, scor 2-2 (2-1) în meciul din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal ediția 2018, programat pe "Arena Pernambuco" din Recife.
Pentru gazde au înscris Douglas Costa (1) și Renato Augusto (25), dar oaspeții au avut o revenire puternică și au restabilit egalitatea, de pe tabela de marcaj, prin golurile reușite de Cavani (31) și Suarez (47).
Au jucat următoarele formații:
Brazilia: Alisson - Daniel Alves, Miranda, David Luiz, Filipe Luiz - Luiz Gustavo, Fernandinho (Coutinho, 66) Renato Augusto - Willian (Lucas Lima 84) Neymar (cap.), Douglas Costa (Ricardo Oliveira 78).
Selecționer: Carlos Dunga.
Uruguay: Fucile, Coates, Victorino, Alvaro Pereira - Arevalo Rios, Carlos Sanchez (Stuani 80), Vecino, Cristian Rodriguez (Alvaro Gonzales 46) - Suarez (cap.), Cavani.
Selecționer: Oscar Tabarez.
În clasament, Ecuador se menține lider cu 13 puncte (5 jocuri), urmată de Uruguay 10 (5), Paraguay 8 (5), Argentina 8 (5), Brazilia 7 (4), Chile 7 (5), Columbia 7 (5), Peru 4 (5), Bolivia 3 (5), Venezuela 1 (5).
Primele 4 se califică direct la CM 2018, iar echipa de pe locul 5 dispută un baraj cu reprezentanta Oceaniei.
_