Gata, credem cei mai mulți, minunea aproape că s-a produs: Astra e ca și campioană, după ce altă minune (cea pentru care pare-se să se fi bătut recordul de acatiste date la așezământul bisericesc din Pipera) nu a fost să fie, ASA de azi dovedindu-se prea mică pentru o răzbunare pe Șumudică după titlul "furat" de acesta, anul trecut, chiar la apogeul fotbalului din Târgu-Mureș, în folosul stelisto-fecesebiștilor.
Gata și cu Șumi-gol, atacantul de altădată care își
trăgea supranumele prin egală productivitate (26 de
bobițe) în contul Sportului și Rapidului. Acum avem de a face cu Șumi-punct, că doar unul mai desparte strămutata din Ploiești la Giurgiu de visul ce-a visat la cald patronu-i de la răcoare momentană, dar luungă, spre a da cep șampaniei indiferent de ce se întâmplă în ceea ce a rămas de disputat din off. Acum, doar o țâră (nu
un Țâră, care cu Goanță și Gheară formau "cel mai bun atac din țară") îl mai desparte pe
campionul caterincii de devenirea ca antrenor aureolat. Și, după cum a făcut până în prezent din mai nimic bici, care să mai și pocnească, e aproape imposibil de crezut că Marius Șumudică poate ferici vreun parior nebun pe eșecul său final.
Gata, o cam dăm pe portugheză, limba multor titulari ai aproape campioanei (în treacăt fie observat, ASA a jucat cu românași majoritari - dar la ce i-a folosit?). Apropo, să nu uităm că Ioan Niculae a bătut palma, nu foarte de mult, cu un club lusitan, că a avut și portughez printre ff mulții săi angajați tehnici, că însuși antrenorul la o
țâră de titlul în premieră absolută, personală și pentru grup, a adunat 50 de tricouri la Maritimo, cu 15 ani înainte de a deveni
marinar de Giurgiu.
Dacă
sus treaba s-a cam limpezit, hora se-ncinge-n josul ierarhiei. Doar lupii galbeni s-au
gălbejit de-a binelea (proapătul 0-4 dezvăluind numai proporțiile unei catastrofe anunțate, a uneia dintre cele mai pătimaș iubite echipe de la noi), etapa cu un singur gol marcat de gazde lasă să se întrevadă un final furibund. Dacă trupa din Chiajna a surprins plăcut pe mal de Bega, cealaltă ilfoveancă și-a dat cu stângu-n dreptu'. Iar asta taman când
nen’su (că al Ligii nu mai e, ehe) Dragomir se trezea glăsuind cum că selecționerul vine nu numai să asiste plin de mândrie la botezul arenei ce cu fală îi va duce numele în veci, dar și să se convingă de valoarea de Euro a unor titulari de Voluntari!?
Lasă, bre, domn Mitică, nu fi trist, că doar ți-o făcură oltenași de-ai matale, care pot juca în cupe europene, spre deosebire de nou-ți club, ce nici nu a cutezat să se înscrie, cum ai binevoit să ne dezvălui. Iar primarul care te-a readus în fotbal (numai pentru fotbal, oare?) are acum mai mult timp să se ocupe de candidatura nevestei la Primăria Generală, zău așa...
George PLAURIAN