Selecţionata României a fost învinsă de echipa Mexicului cu scorul de 11-2 (4-0), în finala trofeului "The Big Issue Host Cup", la Homeless World Cup - Cupa Mondială la fotbal pentru persoane fără adăpost, care a avut loc la Melbourne.
România a ocupat astfel locul 26 la Homeless World Cup, unde a înregistrat 8 victorii şi 4 eşecuri.
Pentru echipa antrenată de fostul internaţional Florin Bătrânu, în finala cu Mexicul, au marcat Pavel Calancea şi Radu Muntean, pentru învingători punctând Juan Felix Buenrostro Segura (5 goluri), Juan Praxedis Contreras (3) şi Jose Antonio Trujillo Torres (3).
Lotul României la Homeless World Cup a fost format din Vasile Bereghi, Samuel Benjamin Calancea, Pavel Iosif Calancea, Claudili Lucian Kostity, Radu Gabriel Muntean, Daniel Ioan Podină.
Titlul mondial a fost câştigat de Afghanistan, după 5-4 în finală cu Rusia.