Internaţionalul mexican Pavel Pardo, coleg cu Ciprian Marica la VfB Stuttgart, aflat în ultimele şase luni de contract cu gruparea germană, s-a transferat la Club America.
Echipa mexicană a plătit pentru serviciile sale suma de 400.000 de euro. Mijlocaşul de 32 de ani s-a întors astfel la fosta sa echipă, pentru care a evoluat între 1999 şi 2006. În cei doi ani pe care i-a petrecut la gruparea din Bundesliga, Pardo, al doilea căpitan al reprezentativei Mexicului, a cucerit titul în Germania în 2007.
Publicaţiile sportive notează că oficialii lui Stuttgart îi propuseseră celui poreclit "El Comandante" prelungirea cu încă un an a vechiului contract scadent în iunie 2009, dar acesta a refuzat. Pardo (142 de meciuri şi zece goluri la echipa naţională) a mai jucat în cariera sa la cluburile Atlas şi Tecos, ambele din ţara natală.
Ionuţ Nica