Fotbalistul brazilian Helio Neto a început antrenamentele ușoare, la 10 săptămâni după accidentul aviatic din Columbia, în care și-au pierdut viața 19 dintre coechipierii săi de la Chapecoense, informează agenția Xinhua.
În vârstă de 31 ani, fundașul Helio Neto a fost unul dintre cei șase supraviețuitori extrași din epava aeronavei LaMia care s-a prăbușit pe 28 noiembrie, în apropierea orașului Medellin, cu 77 de persoane la bord. El a suferit leziuni la cap, torace și plămâni, pe lângă hipotermie.
Un alt jucător de la Chapecoense care a scăpat cu viață din această tragedie, Alan Ruschel, a postat o fotografie pe Instagram în care apare alergând alături de Neto pe stadionul Conde Arena din Chapeco (sudul Braziliei).
"Ne-am întors", a scris Ruschel, care a început să alerge din nou încă de luna trecută, în mesajul care a însoțit imaginea.
Echipa Chapecoense se îndrepta spre Medellin pentru a disputa prima manșă a finalei Cupei Sudamericana, împotriva echipei columbiene Atlético Nacional, în momentul producerii tragediei aviatice, soldată cu moartea a 71 de persoane.
Confederația americană de fotbal (CONMEBOL), la solicitarea clubului Atlético Nacional, a declarat-o ulterior pe Chapecoense câștigătoare a competiției.