Fostul fotbalist chilian Fernando Andrés Cornejo Jiménez, care a evoluat de 33 de ori în reprezentativa ţării sale, între 1991 şi 2000, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 39 ani, în urma unui cancer galopant, informează agenţia EFE.
Fostul jucător al echipelor chiliene Universidad Catolica şi Cobreloa a decedat la doar o lună după ce fost diagnosticat cu cancer gastric şi metastază avansată, fiind internat de urgenţă în spital.
Fernando Cornejo, tatăl a trei copii, a devenit cunoscut cu ocazia preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din anul 1998, când a marcat, din lovitură liberă, golul prin care selecţionata statului Chile egala Argentina şi obţinea, astfel, un punct preţios, care i-a asigurat în final calificarea la competiţia din Franţa.