Fostul internaţional argentinian Diego Simeone a fost numit în funcţia de antrenor al echipei argentiniene de fotbal San Lorenzo, a anunţat preşedintele acestei grupări, Rafael Savino, citat de agenţia EFE.
"
Simeone este noul nostru antrenor. Au mai rămas de pus la punct doar câteva detalii, însă Diego îşi va începe munca luni sau marţi", a declarat Savino.
Săptămâna trecută, San Lorenzo s-a despărţit de antrenorul Miguel Angel Russo, după eliminarea în faza grupelor Copei Libertadores.
Diego Simenne a câştigat, anul trecut, turneul Clausura al campionatului Argentinei cu formaţia River Plate, însă a fost demis câteva luni mai târziu, ca urmare a prestaţiei dezastruoase a elevilor săi în turneul Apertura. Înainte de a o antrena pe River, Simeone a mai pregătit o altă formaţie argentiniană, Estudiantes La Plata, cu care a câştigat titlul în 2006.
San Lorenzo ocupă în acest moment locul 15 în campionatul argentinian, cu 10 etape înainte de finalul sezonului.