Twente Enschede e noua campioană a ţării. În ultima etapă, echipa pregătită de fostul selecţioner al Angliei, Steve McClaren, a cîştigat la Breda cu 2-0 şi a terminat pe primul loc, la un punct distanţă de Ajax Amsterdam. Echipa ex-stelistului Ogăraru a făcut scor cu NEC Nijmegen, 4-1, dar nu i-a ajutat la nimic.
Formaţia din Enschede, oraş din nordul Olandei, a terminat campionatul cu 86 de puncte, adică unul mai mult decât Ajax Amsterdam. PSV Eindhoven a încheiat sezonul pe a treia poziţie, cu 78 puncte.
FC Twente a castigat al doilea titlul de campion, primul fiind in 1926 (cand exista Sportclub Enschede, care a fuzionat cu Enschedese Boys in 1965 si a a ajuns FC Twente). Anul trecut, FC Twente a terminat pe locul 2 (tot cu un punct mai mult ca Ajax) şi a pierdut la penaltiuri finala Cupei Olandei, în faţa celor de la SC Heerenveen.
Este al patrulea trofeu câştigat în Olanda, 2 titluri, 2 Cupe, ultimul trofeu fiind Cupa Olandei din 2001, într-o finala cu PSV Eindhoven, câştigată cu 4-3 la penaltiuri, dupa ce după 120 de minute era 0-0.
Blaise Nkufo a jucat ultimul său meci la FC Twente (pentru care a marcat 114 de goluri), după CM din Africa urmând să se alature echipei Seattle Sounders FC (din Major League Soccer). A semnat cu echipa din SUA încă din februarie 2010.
McClaren a obţinut al doilea trofeu ca antrenor principal, primul fiind Cupa Ligii din 2004 cu Middlesbrough. Ultimul antrenor care a adus un trofeu pentru FC Twente este chiar predecesorul lui McClaren, actualul antrenor al lui PSV, Fred Rutten.
Cu acest titlu de campioană, FC Twente s-a calificat în grupele Ligii Campionilor şi va juca pentru a doua oară în această competiţie (prima dată fiind în 2009, în turul 3 preliminar, când a fost eliminată de portughezii de la Sporting Lisabona).
FC Twente, campioana Olandei (ediţia 2009-2010):
Portari: 1. Sander Boschker (39 ani), 13. Nikolay Mihaylov –Bulgaria- (21 ani), 16. Cees Paauwe (32 de ani)
Fundaşi: 2. David Carney –Austrlia- (26 ani), 3. Nicky Kuiper (20 ani), 4. Peter Wisgerhof (30 ani), 5. Slobodan Rajković -Serbia- (21 ani), 8. Ronnie Stam (25 ani), 12. Jeroen Heubach (35 ani), 19. Douglas –Brazilia- (22 ani), 26. Dwight Tiendalli (24 ani)
Mijlocaşi: 6. Wout Brama (23 ani), 10. Kenneth Perez –Danemarca- (35 ani), 15. Miroslav Stoch –Slovacia- (20 ani), 18. Cheick Tioté –Coasta de Fildeş- (23 ani), 23. Nashat Akram –Irak- (25 ani), 24. Theo Janssen (28 ani), 27. Dario Vujičević –Bosnia-Herzegovina- (20 ani)
Atacanţi: 7. Vagif Javadov –Azerbaijan- (20 ani), 11. Nikita Rukavytsya –Australia- (22 ani), 14. Bernard Parker –Africa de Sud- (24 ani), 17. Wellington –Brazilia- (22 de ani), 20. Luuk de Jong (19 ani), 22. Bryan Ruiz –Costa Rica- (24 ani), 25. Andrej Rendla –Slovacia- (19 ani), 28. Ransford Osei –Ghana- (19 ani)
Antrenor principal: Steve McClaren -Anglia. Antrenori secunzi: Alfred Schreuder, Kees von Wonderen. Antrenor cu portarii: Theo Snelders. Director tehnic: Boudewijn Pahlplatz. Preparator fizic: Alessandro Schoenmaker. Fizioterapeuţi: Ralph Speerstra, Marco Vlierhaar. Doctorul clubului: Gekie Meins. Magazioner: Jacob Malki. Preşedinte: Joop Munsterman.
Reacţii de după câştigarea campionatului:
Theo Jannsen (mijlocaş): "Am venit la FC Twente ca să joc în cupele europene. Acum suntem campioni. Eu credă că merităm, fiindcă pe toată perioada campionatului, am stat pe primele locului. Nu a fost un sezon uşor pentru mine, dar antrenorul a fost mereu alături şi şi-a păstrat încrederea în mine. E un lucru foarte important pentru mine"
Wout Brama (mijlocaş): "Este incredibil că am câştigat titlul. În timpul sezonului, echipa a a jucat bine constant şi când la final a obţinut cele mai multe puncte, suntem o campioană meritată. Mă gândesc dacă încă suntem în Enschede cu atât de mulţi oameni în jurul străzilor, îndreptându-se spre stadion."
Bryan Ruiz (atacant): "Este un vis devenit realitate. Sunt la primul sezon la Twente şi déjà am reuşit să devin campion. Azi la Breda, am făcut ceea ce trebuia să facem. Întreg sezonul am avut o echipă fantastic. Chiar îmi place să joc aici, dar vom vedea ce va fi în viitor"
Blaise Nkufo (atacant): "Este un mod senzaţional de a-mi lua la revedere de la suporteri şi de la clubul FC Twente. Campionatul nu a picat din cer, ci după o muncă de la etapă la etapă, care a adus puncte după puncte"
Kenneth Perez (mijlocaş): "E primul meu titlu de campion cu o echipă de club, deşi am jucat la AZ, Ajax şi PSV. Astăzi am jucat calmi şi am reuşit să facem faţă presiunii dinaintea meciului."
Steve McClaren (antrenor principal): "Jucătorii au fost foarte calmi la meciul cu Breda, dar puteam învins lejer cu 3-0 sau 4-0. Restul a fost nebunie, dar una bună; doar am intrat în istorie. Echipa a reuşit o performanţă foarte mare. Sunt extreme de mândru de băieţii mei. În ciuda presiunii pusă de Ajax, am continut să jucăm bine. Jucătorii au arătat o mentalitate foarte bună. Am reuşit să câştigăm fiecare meci şi astfel, am devenit campioana meritorie a Olandei. Joop Munsterman (preşedintele) este principalul om de la club şi a avut o contribuţie semnificativă la acest titlu, i-l datorăm lui"
Joop Munsterman (preşedinte): "A fost o presiune incredibilă la acest meci. Este incredibil cum jucătorii au putut să rămână calmi şi să cadă psihic. Cum Ajax a câştigat cu 3-0 preventiv, în a doua repriză am dus scorul la 2-0 şi am continuat pe drumul cel bun."