"Am reuşit să ne comportăm onorabil în faţa unei bune echipe a Germaniei", a declarat Louis van Gaal, selecţionerul echipei de fotbal a Olandei, adversara României în
preliminariile Cupei Mondiale din 2014, la finalul meciului amical cu Germania (0-0), la Amsterdam.
"Adversarii noştri joacă în viteză şi bine, dar noi am rezistat. Şi-au creat două ocazii în prima repriză, dar niciuna după aceea. Este meritul nostru, pentru că am ţinut mai bine balonul. În faţa unei echipe aşa puternice cum este Germania, este o satisfacţie", a mai spus van Gaal.
Selecţionerul batav a precizat că a preferat să joace cu Dirk Kuyt în atac mai degrabă decât cu Klaas-Jan Huntelaar,
"întrucât în faţa Germaniei eu aveam nevoie de un atacant care să participe la joc".
Pentru Dirk Kuyt, atacantul şi căpitanul Olandei,
"a fost un meci dificil. Defensiv, eu cred că noi am manevrat bine jocul. Germanii nu au fost prea periculoşi. Din punct de vedere ofensiv, însă, cred că puteam face mai mult. Dar Germania este o echipă puternice, iar un egal este un bun rezultat".
La rândul său, selecţionerul echipei Germaniei, Joachim Loew, s-a arătat mulţumit de jocul echipei sale:
"Am jucat cu multă disciplină. Jucătorii au respectat consemnele, în special pentru că şi-au păstrat poziţiile în teren. Este o reacţie pe care o aşteptam după rezultatul de luna trecută cu Suedia (4-4). Echipa a fost compactă, chiar dominatoare şi a lăsat puţine spaţii olandezilor".