Despre Wesley, abia acum tocmai am mai citit o știre, deși profilica-i "perioadă Vaslui" îl propulsase drept cel mai bun fotbalist străin din campionatul nostru. Sau - încă un singur exemplu - nu se mai vorbește deloc de Fatai, nigerianul dorit mai ieri în naționala României chiar pentru meciurile din zilele următoare, cu toate că absența lui, determinată de accidentare, a contat substanțial în degringolada de la Astra. Nimic, sau aproape nimic, despre jucătorii care ne-au adus multă
culoare - la propriu și la figurat - pe stadioane. În schimb, de câteva zile-n șir discutăm doar pe seama lui Wellington.
E brazilian acest Carlos da Silva care mai poartă și nume de capitală. A strâns zeci de meciuri în Liga 1, a marcat cam cât reușise pentru clubul de mâna a doua (dar, ce-i drept, din țara lui Pelé) unde a evoluat înainte de a poposi între Carpați și Dunăre, are o cotă de 850.000. Nici asemenea amănunte de
cv, nici vreo faptă fotbalistică nu l-au adus însă în prim-plan. Numai întâmplarea jenantă de la meciul Chiajna-Rapid ni l-a dezvăluit cu deosebire, sub aspect pur și simplu de om ca oricare altul, ce câștigă o pâine muncind pe
moșia altora.
Revolta sa față de un gest prin care s-a simțit trimis în regnul inferior - revoltă taxată de unii ca firească manifestare de demnitate, de alții inclusiv ca un bocet de muiere - a făcut să se vorbească din nou, pe aici sau pe aiurea, despre fenomenul de rasism, care numai caracteristic românului nu poate fi socotit. Deși, de fapt, aruncarea acelor coji de banană nu a fost decât o glumă proastă a
unui individ, de care s-a desolidarizat între timp până și galeria care a comis,
in corpore, altele mult mai grave. Doar vocea antrenorului din Giulești a răsunat strident, stupid de-a dreptul, în analiza la cald a ceea ce a fost, totuși, un banal meci de fotbal.
Wellington și-a strigat furia pe moment, dar apoi a acceptat scuzele ofensatorului, ba chiar l-a... cadorisit! Totul s-a încheiat așa, omenește, ca între bărbați mai mult sau mai puțin străbătuți de umor. Însă, ce să vezi?, ambele cluburi s-au trezit pedepsite, cel mai mult având de plătit Rapid, care și așa joacă aproape cu burta goală, văzându-se acum și fără
mărunțișul ce poate fi adunat din organizarea de jocuri pe propriul teren! Este clar că respectiva Comisie ce a născocit sancțiunile a fost prea speriată de bombe (alea mediatice detonate de un așa-zis caz de rasism). Prin împăcarea părților se sting litigii în justiție, dar în fotbal vrem să fim mai breji?!? Dar numitul Rada, cel ce
a comis-o cu adevărat prin vorbele sale aiuritoare, cum și când va fi taxat, direct și personal?
Până la urmă, a fost cumva un fel de mult (prea mult!) zgomot pentru nimic - unul, ce-i drept, inacceptabil. Nu rasismul caracterizează microbistul român, avem prea multe alte metehne, măi dragă Comisie... neîmpăcată!