Echipa de fotbal Ajax Amsterdam a câştigat Cupa Olandei, pentru a 18-a oară în istoria sa, în urma victoriei cu 4-1 înregistrată în faţa formaţiei Feyenoord, joi seara la Rotterdam, în manşa secundă a finalei competiţiei.
Golurile au fost marcate de Luis Suarez (min.4 şi 82) şi Siem de Jong (min.64 şi 77) pentru "lăncieri", respectiv, John Dahl Tomasson (min.72).
Ajax, care reuşise să se impună şi în meciul tur, cu scorul de 2-0, a fost foarte aproape de a realiza "dubla" campionat-cupă în acest sezon, dar a pierdut lupta pentru titlul de campioană în ultima etapă a sezonului, clasându-se în final pe locul secund în Eredivisie, la un punct în spatele lui FC Twente Enschede.