Ricardo Gomes, fostul fundaş şi antrenor al echipei Paris Saint-Germain, victima unui accident vascular cerebral pe data de 28 august 2011, pe când antrena clubul Vasco da Gama din Rio, va reveni în cele din urmă la gruparea carioca, dar în calitate de director sportiv, au anunţat oficialii clubului.
Ricardo, care nu a mai fost văzut de atunci pe banca tehnică, va fi legătura dintre Gaucho, antrenorul echipei, şi conducerea formaţiei, a anunţat preşedintele clubului, Roberto Dinamite, în cursul unei conferinţe de presă.
"Ricardo va fi director sportiv şi Gaucho se va afla pe teren. Ambii vor lua decizii pentru formarea echipei. Ricardo este pregătit să contribuie să facă din noi o echipă puternică, mai competitivă", a declarat oficialul.
Ricardo, născut în 1964 la Rio, a jucat de-a lungul carierei sale la cluburi precum Fluminense, Paris SG şi Benfica Lisabona. El a fost victima unui accident vascular în cursul unui derby cu celălalt club din Rio, Flamengo.