RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Dinamo Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Turcu: "Dacă în trei săptămâni nu se ia o măsură radicală, nu va fi bine la club"

Acţionarul lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, vineri, că este nemulţumit de modul în care antrenorul Dario Bonetti pregăteşte meciurile şi consideră că echipa poate rata calificarea în 16-imile Ligii Europa dacă nu vor fi luate măsuri radicale.

"Dacă în trei săptămâni nu se schimbă rapid ceva la club şi nu se ia o măsură radicală, nu va fi bine. Galatasaray s-a împiedicat, poate îi mai împiedicăm şi noi, poate îi încurcăm şi pe greci, ideea este că nu-i totul pierdut, mai sunt şanse, dar e momentul să salvăm ce mai poate fi salvat. Ne-au mai jupuit şi arbitrii în campionat, dar i-am spus şi lui Borcea: 'Băi Cristi, dacă nu ne dau penalty, nu trebuie să sărim pe arbitri, trebuie să joace şi fotbaliştii'. Am vorbit şi cu Avram aseară, că a fost la meci şi concluzia a fost asta: o echipă când joacă nu poate fi oprită sau încurcată de arbitri", a spus Vasile Turcu.

Acţionarul dinamovist şi-a continuat tirul acuzelor la adresa tehnicianului italian: "Nu văd nicio idee tactică, nu văd nimic. Cu Liberec ne-am calificat pentru că a fost Borcea la vestiar şi a vorbit cu jucătorii, dar nu poate să facă asta mereu, nu are nici fabrică de bani şi nu e ăsta rolul său. Eu chiar i-am spus: 'Dacă tu le dai primele astea meci de meci, ce rost mai au contractele? Înseamnă că salariile sunt nişte simple bonusuri şi noi avem cele mai mari contracte din tot fotbalul românesc".

Turcu a reamintit momentul în care l-a contestat pe Bonetti şi a întărit faptul că acele critici au fost fondate: "Sunt supărat pe rezultat şi pe jucători, dar probabil lumea îşi mai aminteşte ce am spus acum două luni despre valoarea lui Bonetti. Se demonstrează încă o dată că Turcu se pricepe la fotbal, pentru că bagă bani şi e normal că bagi bani acolo unde te pricepi, plus că m-am consultat cu foste glorii ale lui Dinamo, care mi-au spus că Bonetti e departe de standardul lui Dinamo. Nu contează că a fost mare jucător. De când ştiu, Dinamo a fost ofensivă, acum noi jucăm ca o echipă de mijlocul clasamentului. Ce văd acum la club nu am mai văzut de 40 de ani, un stil bazat numai pe defensivă".

În ceea ce priveşte decizia demiterii lui Bonetti, Turcu a indicat care sunt persoanele responsabile: "Nu e treaba mea ce se va întâmpla cu Bonetti. Eu n-am demis pe nimeni, nu vorbesc de demitere şi demisie. Despre acest subiect trebuie să întrebaţi persoanele care l-au angajat, pe Borcea şi Badea. Nu trebuie să ne batem joc de fotbalul românesc, să vii tu din Italia, să faci inovaţii, cu sistemele tale de joc, când ştii că Dinamo joacă pe atac de când s-a înfiinţat. Pentru a fi antrenor în Ştefan cel Mare trebuie să ştii istoria clubului şi stilul de joc al echipei".

Turcu a precizat că persoanele din conducerea lui Dinamo sunt prea tolerante cu Bonetti: "Românii sunt prea îngăduitori, nu vreau să devin prea naţionalist acum, dar dacă un antrenor român în Italia se afla în situaţia lui Bonetti, cât rezista el acolo? Era imediat pe făraş, era dat afară imediat, românii sunt aruncaţi afară ca o măsea stricată. Oricum, nu o să mai stau de vorbă cu Bonetti niciodată, pentru că m-a jignit şi de atunci nu am mai intrat la vestiar, nu am mai vorbit cu jucătorii".

Acţionarul a vorbit şi despre erorile pe care crede că le-a comis Dario Bonetti în meciul cu Panathinaikos: "Aseară îi puteam învinge pe greci, s-a văzut că lor le-a fost frică de noi, dar cu cine să-i baţi? Nu se poate să joci cu trei mijlocaşi defensivi, Bonetti să se ducă unde vrea el. Dacă a văzut că Adrian Cristea nu mergea, trebuia dublat cumva, iar ca să scoţi un jucător de creaţie (n.r. Boştină) şi să-l bagi pe Rus... N-am nimic cu Rus ăsta, dar Rus a fost adus tot de Bonetti şi Marius Vizer şi, probabil că are obligaţie, o avea omul de plătit nişte poliţe şi asta e".

Dinamo a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de Panathinaikos Atena, într-un meci din Grupa F a Ligii Europa, în care Claudiu Niculescua ratat un penalty, în minutul 88. În celălalt meci din Grupa F a Ligii Europa, Galatasaray a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Sturm Graz.

În urma acestor rezultate, clasamentul arată astfel: 1. Galatasaray 4p (4-2), 2. Dinamo 3p (1-1), 3. Panathinaikos 3p (2-3), 4. Sturm Graz 1p (1-2).
Ionel Ganea: "E supărare mare la Dinamo, vrem să ne revanşăm în campionat"

Ionel Ganea, directorul sportiv al lui Dinamo, a comentat pentru gsp.ro meciul lui Dinamo disputat aseară în Europa League, pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Panathinaikos, scor 0-1.

"Panathinaikos nu mi s-a părut peste noi, nu au practicat jocul de pase în forţă la care toată lumea se aştepta. Un egal a fost cu siguranţă meritat", a spus Ganea.

Referitor la penalty-ul ratat în finalul partidei de Claudiu Niculescu, "Ganezul" a afirmat: "Să lăsăm penalty-ul deoparte, astfel de faze se tot petrec în meciuri. Supărarea este aceea că nu am reuşit să facem un rezultat mai bun în faţa unui adversar de nivelul nostru. E supărare mare la Dinamo, sperăm să ne revanşăm în campionat".

Întrebat dacă Bonetti are postul ameninţat, în urma declaraţiilor făcute aseară de Cristi Borcea, oficialul dinamovist a comentat: "Nu ştiu ce au declarat conducătorii, nu mă bag peste ei, ei spun ceea ce vor".
Căpitan de Europa

Adrian Cristea a fost aseară liderul din teren al dinamoviştilor. Mijlocaşul de 25 de ani a fost căpitanul "cîinilor" în al doilea meci consecutiv în grupele Europa League, după deplasarea de la Graz.

Jucătorii au stabilit ca, de acum încolo cît va fi accidentat Marius Niculae, la partidele din Europa să poarte banderola Cristea.
Claudiu Niculescu: "Îmi cer scuze"

Claudiu Niculescu le cere scuze tuturor pentru că a irosit penaltyul din finalul partidei şi spune că a fost cea mai amărîtă seară din carieră.

- Claudiu, ai fost foarte afectat după ce ai ratat lovitura de la 11 metri. Ce s-a întîmplat acolo?
- (are ochii înlăcrimaţi şi oftează îndelung) Nici nu vă imaginaţi ce e în sufletul meu în aceste momente, ce sentimente mă încearcă! Cred că este prima dată în carieră cînd ratez un penalty decisiv, mă simt vinovat de acest eşec! Îmi pare aşa de rău şi vreau să îmi cer scuze faţă de jucători, antrenori şi suporteri. Am luat eu mingea pentru că am fost sigur că înscriu, dar nu mi-a ieşit.

- Nu prea v-a ieşit jocul, ce s-a întîmplat?
- Panathinaikos are o echipă foarte bună, cu jucători valoroşi, poate nici noi nu am făcut un joc prea reuşit, dar dacă aş fi marcat eu, luam un punct. Eram acolo, cu Galata, cu cîte 4 puncte. Ne vom bate pentru un loc de calificare.

- Două înfrîngeri la rînd, urmează Pandurii, vă este teamă?
- Va fi foarte greu pentru că gorjenii au o echipă bună, care va da totul pentru a ne încurca. Trebuie să fim extrem de concentraţi pentru a învinge şi a uita acest eşec.

- Şansele la calificare s-au diminuat după această înfrîngere?
- Contează ce facem cu Galatasaray la Istanbul, dar dacă Sturm Graz a scos un punct de acolo, putem şi noi, poate chiar mai mult. Trebuie să mergem la victorie în Turcia.

A plîns de nervi
Atacantul lui Dinamo a izbucnit în lacrimi la finalul partidei pentru că a ratat penalty-ul care le-ar fi putut aduce roş-albilor un punct. Claudiu a fost consolat de Andrei Cristea, Scarlatache şi Moţi, dar şi de Simao şi Gilberto Silva, de la Panathinaikos. Niculescu a intrat în vestiar cu faţa în palme şi lăcrimînd, însă colegii l-au îmbărbătat.

"Contează doar prezentul"
Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, l-a criticat la finalul partidei pe Niculescu, opinînd că vîrful de 33 de ani nu era cea mai potrivită persoană să execute lovitura de la 11 metri. "El şi-a luat această responsabilitate, a fost cel mai sigur în ultimii ani. Îi respectăm trecutul, dar constatăm cu amărăciune prezentul. Jos pălăria pentru trecut, dar acum contează doar prezentul. Modul cum a bătut ţine de puterea lui de concentrare în acest moment", a declarat Mister.

"Încurajări şi îmbărbătări pentru Claudiu Niculescu. Să nu uităm ce a făcut pentru Dinamo, e şi meritul lui că ne-am calificat în grupe. Capul sus!" - Emilian Dolha, portar Dinamo

"Să ratezi un penalty e normal, a fost o şansă mare, dar Claudiu a avut curajul să-şi asume răspunderea executării loviturii de pedeapsă. Asta e, se întîmplă" - Dario Bonetti, antrenor Dinamo

"Sîntem alături de Claudiu, asta este, s-a întîmplat şi la case mai mari. Au ratat penalty-uri Mutu sau Roberto Baggio" - Andrei Cristea, atacant Dinamo
Răzvan, acreditat de UEFA

Certat cu Cristi Borcea după meciurile cu Franţa şi Austria, Răzvan Lucescu a avut nevoie de acreditare de la UEFA pentru a urmări meciul de aseară. Selecţionerul României nu a avut voie să vină însoţit de vreun colaborator şi a stat singur la tribuna oficială.

Tot au fost incidente
Chiar dacă partida cu Panathinaikos s-a disputat cu porţile închise, jandarmii tot au avut de lucru. Spre finalul meciului, un grup de 30 de fani s-a îndreptat spre zona oficialei şi a început să cînte şi să arunce cu sticle în incinta stadionului. Forţele de ordine au intervenit imediat şi i-au dus pe aceştia la secţia de poliţie pentru a fi identificaţi şi amendaţi pentru tulburarea liniştii publice.

Pulhac nu a fost inclus in lot
La începutul săptămîinii, şefii dinamovişti au aflat din Libertatea că Pulhac a stat în week-end într-un restaurant mai tîrziu de ora 23:00, ora limită specificată în Regulamentul de Ordine Interioară. Fotbalistul s-a apărat, conducerea nu l-a crezut şi i s-a acordat un ultim avertisment, nefiind nici măcar rezervă aseară, cu Panathinaikos.
Cumpără dinamovişti

Fostul antrenor al "cîinilor" şi-a propus să-i achiziţioneze la iarnă pe Adrian Cristea şi Ousmane N'Doye dacă echipa sa, Alania, promovează în prima ligă rusă.

Mircea Rednic a pus ochii pe dinamovişti, foşti elevi de-ai săi, pe care vrea să-i aducă la Vladikavkaz în cazul în care va reuşi să readucă Alania în prima ligă rusă. Doi jucători ai "cîinilor" sînt în atenţia antrenorului. Este vorba de mijlocaşul ofensiv Adrian Cristea, 26 de ani, şi de închizătorul Ousmane N'Doye, 31 de ani, doi dintre preferaţii "Puriului" încă de pe vremea cînd antrena în Ştefan cel Mare.

Din afacere, roş-albii ar cîştiga în jur de un milion de euro. Într-o primă fază. Adică 800.000 de euro pentru împrumutul pe un sezon al "Prinţului" la Alania. După care, dacă lucrurile vor merge bine şi din punctul de vedere al fotbalistului, şi din cel al grupării din Osetia de Nord, s-ar putea perfecta transferul definitiv din care "cîinii" să mai scoată cel puţin două milioane de euro. N'Doye ar aduce doar 200.000 de euro în contul clubului. Aceasta fiindcă senegalezul are promisiunea că va pleca pe o sumă modică din Ştefan cel Mare dacă va avea o ofertă din străinătate care să-i convină.

Cu 6 etape înainte de finalul ligii secunde a Rusiei, Alania lui Rednic este pe locul 2, de promovare, învingînd miercuri seară cu 2-0 la Novgorod.

"Prinţul" i-a cerut ajutor
Jucătorii dinamovişti ştiu că Adrian Cristea este foarte apropiat de Mircea Rednic, care s-a luptat mereu, cînd a fost în Ştefan cel Mare, ca fotbalistul să nu aibă griji. Mai mult, şi mijlocaşul, şi apropiaţii acestuia i-au cerut în repetate rînduri tehnicianului să-i găsească un contract în străinătate. Asta şi fiindcă la Dinamo cîştigă doar 70.000 de euro pe an, puţin faţă de alţi titulari ai roş-albilor. Cristea tocmai a ratat un transfer ce i-ar fi adus un salariu individual stagional de 250.000 de euro la Al Ahli Dubai.

Şi Cesinha în Rusia?
În atenţia lui Mircea Rednic este şi rapidistul Cesinha. Mijlocaşul de 29 de ani este dorit de "Puriu" încă de pe vremea cînd acesta antrena în Ştefan cel Mare. Tehnicianul e cu ochii pe brazilian, mai ales că acesta intră din ianuarie 2010 în ultimele 6 luni de contract, şi speră să-i convingă pe oficialii giuleşteni să-l lase pe Cesinha din iarnă la Alania Vladikavkaz pentru o sumă de bani.

"Mircea Rednic este singurul antrenor care m-a înţeles, care a avut încredere în mine, dar el a plecat. Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu el" - Adrian Cristea, în iunie 2009

"Eu am venit la Dinamo pentru Mircea Rednic. Cînd el a plecat, am vrut să plec şi eu, dar familia m-a convis să rămîn aici. Iubesc acest club şi suporterii lui, de aceea n-am plecat încă" - Ousmane N'Doye, mijlocaş Dinamo

1 gol şi o pasă decisivă a reuşit Adrian Cristea pentru Dinamo în Liga I, în acest sezon

450.000 de euro a plătit Dinamo pe transferul lui N'Doye de la Vaslui
Acţionari de galerie

Borcea a dat recital aseară din postura de şef de galerie. A bătut la tobe, a ţipat şi l-a înarmat pe Vasile Turcu cu un fular şi o goarnă.

Preşedintele executiv al “cîinilor” şi-a adus aminte aseară cum era în copilărie, cînd stătea în peluză, alături de galeria dinamovistă.

Preşedintele executiv al "cîinilor" a stat aseară la tribuna 0 şi a fost şef de galerie. Alături de Vasile Turcu şi de alţi oficiali ai clubului, dar şi de prieteni apropiaţi, Borcea a dat tonul la scandări. "Di-na-mo, Di-na-mo!", a început oficialul, continuînd apoi "Hai, toată lumea că altfel plecaţi acasă la pauză!".

Înarmat cu o tobă, Borcea a început să facă agitaţie, fiind ajutat de Turcu şi de ceilalţi cu goarne. Cei 30 de dinamovişti s-au înarmat cu fulare şi steaguri şi au făcut atmosferă pe toată durata partidei.
Dolha: "Regret momentul lui Claudiu, este un băiat extraordinar, dar oricine ratează"

Goalkeeperul "cîinilor" a vorbit despre partida pierdută cu Panathinaikos, considerînd că grecii au o experienţă internaţională superioară şi asta a făcut diferenţa, cu toate că jucătorii lui Bonetii au încercat să le ţină piept.

- Ema, cît de mult cîntăreşte înfrîngerea cu Panathinaikos?
- Mai sînt patru meciuri şi sperăm să jucăm cît de bine putem, apoi vom vedea ce şanse sînt de calificare.

- Crezi că Niculescu nu era potrivit să bată acel penalty?
- Chiar regret seara asta, regret momentul lui Claudiu, este un băiat extraordinar. S-au ratat în finale de Campionat Mondial sau de Liga Campionilor penalty-uri, oricine ratează.

"Pe mine scrie Dinamo!"
- Ce a făcut diferenţa?

- Grecii de la Panathinaikos sunt jucători cu nume, cu experienţă. Totuşi cred că le-am făcut faţă cu brio. Am fi putut face mai mult. Panathinaikos are jucători care sunt campioni europeni şi care au jucat finale de Liga Campionilor, au luat trei puncte. Bravo lor.

- Echipele româneşti nu au avut o seară prea reuşită...
- Nu mă interesează ce au făcut celelalte echipe româneşti, mă interesează Dinamo, pe mine scrie Dinamo. În rest, nu mă interesează de nimeni şi nimic. Sperăm ca acest rezultat să nu ne afecteze în campionat.
Tamaş: "Aveam nevoie de mai multă sclipire pentru a cîştiga în această seară!"

Fundaşul roş-albilor crede că Dinamo se putea impune în această seară dacă era mai inspirată în faţa porţii şi consideră că formaţia pregătită de Dario Bonetti îşi poate măsura forţele cu "greii" din grupa F.

"Asta a fost, poate era o şansă unică pentru noi, avînd în vedere rezultatele care s-au înregistrat în grupa aceasta. Nu sînt mulţumit, n-am cum să fiu! E vina noastră, dacă băteam aveam 6 puncte, ne lăsam adversarii puţin în urmă. Noi am fost concentraţi, conectaţi, dar aveam nevoie de mai multă sclipire. Şansele de calificare sînt ca şi pînă acum, putem cîştiga cu Galatasaray", a declarat Tamaş
Torje: "Aşa păţim noi, mereu luăm gol pe final! Grecii nu ne-au fost superiori"

Mijlocaşul dinamovist era dezamăgit la finalul partidei, după ce roş-albii au pierdut la fel ca la Mediaş, cu gol în ultimele minute de joc.

"Aşa păţim noi, luăm gol pe final de meci. Nu mai contează cine trebuia să bată acel penalty, Claudiu e un jucător de mare valoare, pentru el vorbesc golurile marcate în timp pentru Dinamo. Sîntem alături de el. Din moment ce PAO a avut 3 şuturi pe poartă şi ne-au dat gol în minutul 80 şi noi am ratat un penalty, nu putem spune că au fost mai buni. Nu am jucat la egal astăzi, aveam nevoie de cele trei puncte", a spus Torje.
URL de referinţă