RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Dinamo Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Iarnă grea pentru Tamaş & Co

"După cinci minute din cea de-a doua repriză am căzut fizic". Aceasta a fost declaraţia la cald a lui Cornel Ţălnar imediat după meciul cu Gloria Bistriţa (1-1), primul pe banca tehnică a "câinilor" în noul său mandat.

Tehnicianul dinamovist vrea ca această problemă să fie rezolvată, iar proxima ocazie va fi în pauza de iarnă. Acum, campionatul este în plină desfăşurare şi, cum "câinii" sunt angrenaţi în trei competiţii, "Ţânţarul" nu poate apela la antrenamente dure, deoarece jucătorii ar acuza oboseala. Astfel, între tur şi retur, tehnicianul a luat decizia de a duce echipa într‑un stagiu de pregătire montan.

Merg și în Turcia
Dinamoviştii vor avea două cantonamente, unul în Turcia, iar celălalt într-o staţiune montană, cel mai probabil în ţară. Vestea nu le-a căzut foarte bine fotbaliştilor, care ar fi preferat două turnee în Turcia, aşa cum s-a întâmplat sezonul trecut. La ultimul său mandat pe banca celor din "Ştefan cel Mare", Ţălnar a optat pentru o pregătire fizică spartană. Atunci, la finalul sezonului, după ce Dinamo s-a impus în derby-urile cu Steaua şi Rapid, jucătorii au spus că evoluţia lor bună a avut în spate pregătirea făcută în iarnă.

Ultima oară când roş-albii au făcut cantonament montan s-a întâmplat în sezonul 2004-2005, pe vremea când antrenor era Ioan Andone
Dinamo are 10 puncte în deplasare în acest sezon, Poli Iaşi are acelaşi număr de puncte "acasă"

Dinamo se deplasează mîine la Iaşi pentru a încerca să obţină victoria care să-i permită rămînerea în plutonul fruntaş al Ligii I.

"Cîinii" vor evolua pe un teren cel mai probabil impracticabil, însă pe o arenă unde s-au simţit mai mereu confortabil. Alb-roşii au cîştigat 3 din ultimele cinci confruntări de pe terenul ieşenilor, terminînd o singură dată la egalitate şi pierzînd o partidă, în sezonul precedent (0-1).

Dinamo este îndreptăţită să spere la un succes pe terenul Iaşiului, după ce a demonstrat în acest sezon că se descurcă mai bine în deplasare decît pe teren propriu, de unde a adunat 10 puncte faţă de 8. De cealaltă parte, Poli Iaşi ocupă locul 8 în clasamentul meciurilor de acasă, cu 10 puncte.

Partida Poli Iaşi - Dinamo va fi live pe Antena 1 şi gsp.ro, duminică, de la ora 20:00.
Ţălnar: "Claudiu şi-a recîştigat postul de titular!"

Antrenorul "cîinilor" spune că va miza din primul minut pe Claudiu Niculescu la Iaşi, mai ales că Alexe este încă răcit şi nu şi-a revenit complet.

"Claudiu şi-a recîştigat postul de titular, sperăm să redevină golgeterul de care avem nevoie. Era supărat înainte de meciul cu Oţelul, dar am vorbit cu el după aceea şi este mult mai încrezător, golul i-a dat moral. Alexe este încă puţin răcit, vom încerca să folosim formula cea mai apropiată de cea de bază, chiar dacă nu vom putea miza nici pe Tamaş, care este suspendat", a zis Ţălnar.
Vasile Turcu: "N'Doye e un jucător valoros şi nu cred că nu a vrut să intre cu Oţelul"

Vasile Turcu, acţionarul dinamovist, nu comentează gestul lui N'Doye, care nu ar fi dorit să intre pe teren la meciul cu Oţelul Galaţi, pentru că nu cunoaşte ca acest lucru să fie adevărat.

"Pe noi ne interesează în fiecare an Cupa României, chiar dacă unii spun că nu îi interesează. Strugurii sînt prea acri dacă nu poţi să ajungi la ei. Niculescu a reuşit să treacă peste toate problemele, fanii au fost alături de el şi a reuşit să înscrie. Nu pot să comentez gestul lui N'Doye, nu am auzit de aşa ceva. El e un jucător valoros, mereu şi-a văzut de joc, chiar dacă are personalitate", a spus Vasile Turcu la sportro.

"E un profesionist adevărat!"
Acţionarul echipei Dinamo, Vasile Turcu, spune că oficialii echipei din Ştefan cel Mare au greşit atunci cînd l-au lăsat pe Ionel Dănciulescu să plece în Spania şi ia- transmis atacantului că este aşteptat oricînd în "Groapă".

"Dănciulescu este aşteptat oricînd la Dinamo. Este un exemplu de urmat, un profesionist adevărat. Totul depinde de el, noi îl dorim, dacă vrea să revină va avea loc oricînd în echipă", a spus Vasile Turcu pentru Cancan

Ionel Dănciulescu a jucat în 255 de partide pentru Dinamo şi a marcat 128 de goluri. În 2009 s-a transferat la divizionara secunda spaniola Hercules Alicante.
"Să plătească pentru tot!"

După ce a refuzat să joace cu Oţelul, în Cupă, N'Doye va fi amendat. Ceilalţi jucători solicită ca senegalezul să achite acum nota şi pentru greşelile trecutului.

Problemele provocate de fotbalişti par să nu se mai termine niciodată în Ştefan cel Mare. Ultimul care a călcat pe bec a fost Ousmane N'Doye. În meciul din Cupă, cu Oţelul (1-0), africanul a refuzat să iasă la încălzire în prima repriză, acceptînd abia în partea a doua, cînd a şi bifat ultimele 7 minute. Gestul de revoltă al mijlocaşului de 31 de ani nu va scăpa fără urmări.

Lasă 5.000 E la casierie
N'Doye va fi amendat cel mai probabil cu o sumă sub 5.000 de euro, însă ceilalţi "cîini" sînt revoltaţi şi susţin că fotbalistul de culoare este "ţinut în braţe" de şefi. Ousmane nu a fost sancţionat la precedentele ieşiri în decor, cînd a întîrziat de la reunirea lotului o lună şi jumătate şi cînd a fugit din cantonament imediat după eşecul cu Oţelul (0-1), din campionat.

"Noi apărem prin toate ziarele şi ne sună şefii să ne certe şi să ne amendeze, iar pe N'Doye nu-l trage nimeni la răspundere, indiferent ce ar face. Ori suferim toţi cînd greşim, ori facem toţi ce vrem!", zic jucătorii. Conducerea i-a transmis şi lui Cornel Dinu să nu mai tolereze nici un fel de acte de indisciplină, iar prima măsură este aceea de a-i ţine cît mai mult pe fotbalişti în cantonament.

120.000 de euro este salariul anual al lui Ousmane N'Doye în Ştefan cel Mare

Pleaca la iarnă?

Surse din cadrul echipei au povestit că Ousmane N'Doye a reacţionat nervos cînd a fost anunţat că îl paşte amenda. Africanul se consideră victimă şi chiar a ameninţat că va pleca din iarnă, iar în caz că nu va fi lăsat de club, va întîrzia din nou la reunire. "Foarte bine, va fi amendat pentru fiecare zi de întîrziere!", au reacţionat acţionarii.
Claudiu Niculescu: "Încă nu mi-am revenit"

Golul decisiv cu Oţelul (1-0), din Cupă, l-a propulsat pe Claudiu Niculescu în primul "11" şi în campionat. O confirmă şi antrenorul Cornel Ţălnar: "Claudiu va fi titular, şi-a recîştigat locul în echipă după prestaţia de joi. El va redeveni golgeterul lui Dinamo. Era supărat înainte să marcheze în Cupă, dar acum a prins încredere, am discutat şi eu cu el, veţi vedea alt Niculescu".

Clau-gol admite însă că nu e încă la capacitate maximă: "După un gol marcat nu se poate spune că gata, mi-am revenit total. Eu voi munci şi mă voi antrena bine în continuare pentru a-mi cîştiga locul în echipă. Îmi doresc să dau goluri cît mai multe, însă important e să cîştige Dinamo şi să ne îndeplinim obiectivele".

2 goluri a marcat Niculescu în acest sezon, ambele în Cupa României: unul cu Zlatna şi unul cu Oţelul
Claudiu Niculescu il asteapta pe Danciulescu la Dinamo

Dupa ce in presa au aparut informatii conform carora sefii lui Dinamo negociaza repatrierea lui Ionel Danciulescu, Claudiu Niculescu, fostul coleg al sau din linia de atac, spune ca asteapta cu nerabdare revenirea "Corbului".

"Ar fi foarte frumos ca Danciulescu sa se intoarca, il astept inapoi la Dinamo. Suntem prieteni, suntem colegi si ii simt lipsa si cred ca si el o simte pe a mea. Ar fi foarte frumos sa incepem cariera impreuna si sa o incheiem impreuna", a spus Claudiu Niculescu pentru Antena 1.

In perioada in care au format cuplul "N&D" din atacul lui Dinamo, cei doi jucatori au marcat impreuna peste 200 de goluri pentru formatia din Stefan cel Mare.

Pentru a-l repatria pe Ionel Danciulescu, sefii lui Dinamo trebuie sa il convinga pe atacant sa renunte la salariul de 200 de mii de euro pe care il are la Alicante.
"Obiectivul realizabil pentru Dinamo e Cupa"

Ema, intoarcerea in tara, la Dinamo, ai luat-o ca un nou inceput?
- M-am intors in tara mai matur si cu mai mult entuziasm de a juca fotbal si de a incerca sa fiu cel mai bun in fiecare zi. Consider ca perioada Dinamo este foarte, foarte buna pentru mine din toate punctele de vedere.

Era la fel de buna si cind erai rezerva lui Lobont?
- La fel, chiar daca oricine isi doreste sa joace titular. Lobont e Lobont, iar respectul meu pentru el este imens. Am spus-o si o repet: Lobont e de neinlocuit, pentru restul exista Mastercard! Eu nu ma pot compara niciodata cu el. El e din categoria lui Stelea, Prunea, Duckadam, Lung sau Tete Moraru si nu merg mai departe in timp cu exemplele. Deci nu a fost nici o problema pentru mine sa fiu rezerva lui Bogdan.

Sincer, te-a batut gindul sa pleci de la Dinamo la o formatie, ca sa joci, daca Lobont nu se transfera vara trecuta?
- Nu, cu toata sinceritatea. Eram de acord sa fiu la Dinamo, indiferent ca eram rezerva sau titular. Asta a fost alegerea mea, asta am gindit. Sa nu fiu inteles gresit, oricine isi doreste sa joace, dar la fel fiecare isi doreste sa fie fericit acolo unde este. Iar eu ma simt astfel la Dinamo. Sint in vestiarul in care imi doresc. Asta e cel mai important.

"La Wisla, cind am schimbat patru antrenori, am terminat pe locul sapte"
S-a schimbat ceva in programul tau de pregatire de cind esti titular?

- Nu s-a schimbat nimic de cind m-am apucat de fotbal. In fiecare zi incerc sa dau maximum, la fiecare antrenament. N-o sa ma vada pe mine nimeni niciodata ca nu ma duc la un plonjon ca e balta, ca sint minus zece grade sau ca e terenul prost. Cel mai important e sa ma pot antrena si sa fiu sanatos, iar meciul in sine vine ca o binecuvintare, ca o incununare a tuturor eforturilor din fiecare zi. Si ca sa inchidem discutia cu titularizarea, acest lucru il decid antrenorii. Nimeni altcineva.

Pentru ca ai adus vorba despre antrenori. Ti s-a mai intimplat in cariera sa schimbi atitia antrenori ca la Dinamo?
- Sa stii ca am trecut prin asa ceva. La Wisla am avut patru antrenori intr-un sezon.

Si pe ce loc a terminat Wisla campionatul atunci?
- Ne-am clasat pe locul sapte, avind insa cea mai buna aparare din campionat. In 30 de partide, am facut vreo 16 egaluri, dintre care cred ca de noua ori 0-0. Ii aud pe multi spunind ca titlul e cistigat de echipa cu cea mai buna aparare. Ma vad nevoit sa-i contrazic cu un exemplu concret, cel al Wislei.

"<Principalul> meu a fost ridicat de mascati direct de pe teren!"
De ce ai plecat din Polonia?
- E o discutie mai ampla, mai complicata si nu am placerea de a o dezvolta.

Are vreo legatura cu scandalul de coruptie din fotbalul polonez?
- Nici cea mai mica legatura. Ma simteam apreciat, respectat, dar, si din motive personale, am decis sa revin in tara.

Ai avut colegi care au fost implicati in acel scandal?
- Da. Capitanul de la Lech Poznan, unde am mai jucat, a fost arestat dupa ce am plecat eu. Am citit in presa despre problemele lui. De asemenea, un antrenor de-al meu a fost luat direct de pe teren de catre cinci insi imbracati in negru!

Si ce ai simtit cind l-au ridicat mascatii?
- M-am speriat rau. Si eu, si celalalt portar, care era polonez si intelegea mai bine situatia, am ramas pur si simplu socati. Imi amintesc si acum ca eram la antrenament si se enervase antrenorul cind a vazut straini pe teren. "Ce-i aici, TBA-ul?", a inceput sa strige, pentru ca la polonezi corespondentul DNA este TBA. Barbatii in negru s-au legitimat si i-au raspuns: "Da, TBA-ul!" Se albise la fata, apoi a fost nevoit sa plece cu ei. Abia incepusem antrenamentul de cinci minute...

Simteai la meciuri ca arbitrii sint corupti?
- Simteam ca echipa mea este arbitrata foarte, foarte drastic. De exemplu un meci al Wislei, acasa cu Zaglebie Lubin, in anul cind Zaglebie a luat campionatul si a jucat cu Steaua in preliminariile Ligii. Arbitrul a fluierat de trei ori penalty pentru noi, a aratat punctul de la 11 metri si tot de trei ori s-a razgindit. O data a mutat faza in afara careului si de doua ori a intors-o dictind fault in atac! Zaglebie a fost ulterior retrogradata pentru minarii cu arbitrii.

"Le multumesc fanilor ca m-au acceptat"
Sa ne intoarcem la Dinamo. Te gindeai ca o sa ai probleme cind ai venit, stiut fiind ca ai jucat la Rapid?

- Sincer, aveam emotii din punctul asta de vedere. Dar eu vreau sa le multumesc fanilor ca m-au acceptat si m-au primit bine. Chiar am fost foarte placut surprins. Ii vad ca ma aplauda si ii simt ca tin la mine, iar aceasta e una dintre marile mele realizari. Stiu ca ei isi doresc sa nu luam gol in nici un meci. Si eu imi doresc, dar e foarte greu.

Am vazut in declaratiile tale dupa 1-4 la Galata ca erai pregatit pentru un val de critici. N-au prea venit, semn ca lumea apreciaza evolutia ta de pina acum la Dinamo.
- Stiu ca e foarte usor sa critici si foarte greu sa fii pozitiv intr-o situatie delicata. Toata lumea isi da cu parerea, n-am nimic impotriva, e dreptul fiecaruia, dar stiu de asemenea ca nu vei putea niciodata sa cresti cit timp numai critici. Tot negativ, negativ, negativ, ce-i asta? Obiectiv acum, fara sa sune ca o scuza, la ce am vazut la Galatasaray, ce jucatori, ce antrenor, ce nivel, era greu sa scoatem punct. Molinero a discutat inainte de meci cu portarul lor, Leo Franco, cu care e prieten bun, si acesta i-a spus ca asemenea organizare ca la Galata nu a vazut de cind s-a apucat de fotbal! Cu ei ne batem. Nu inseamna ca sintem dinainte invinsi, chiar avem potential sa crestem, dar trebuie sa fim pozitivi. Cind esti doar negativ, distrugi tot!

"Jucatorii lui Dinamo platesc acum pentru ce s-a intimplat in trecut"
Nu e totusi normal sa apara astfel de critici ale conducatorilor la adresa unor jucatori, colegi de-ai tai, care pierd noptile prin baruri?

- Eu vorbesc in numele meu. Nu stiu despre ce colegi e vorba, pentru ca ii vad la antrenamente in fiecare zi, vad cum muncesc si nu ma intereseaza alte lucruri. Eu intreb ceva: de ce ziaristii care scriu despre prezenta unor jucatori noaptea prin baruri nu vin sa-i vada si la antrenamente? Sa faca o "analiza" completa. Ma gindesc ca jucatorii lui Dinamo platesc acum si pentru ce s-a intimplat in trecut. Nu cred ca sint asa petrecareti cum apar prin ziare.

Ce se intimpla cu Dinamo in meciurile cu echipele mai slab cotate?
- Pentru mine orice meci e la fel. Nu conteaza ca e Bistrita sau Galatasaray. Cind joc cu Galata ma gindesc la Nonda, Keita, Elano, cind joc cu Bistrita ma concentrez la Ciuca, Vali Nastase, Borbely si nu mai stiu care. Pot sa fie meciuri in care sa am patru-cinci interventii foarte bune, dar si partide in care adversarul are doua-trei faze, dar iau gol. Iar cind echipa nici nu cistiga, e frustrant tare. Ca daca in ultimul caz s-ar termina 3-1 sau 4-1 pentru Dinamo, m-as simti mai bine, chiar daca am incasat gol.

"Echipa pierde si echipa cistiga, nu Dolha ia gol sau Dolha face minuni"
Te simti vinovat si fata de colegi?

- Ii vad si ii simt ca au pretentii mari de la mine si este absolut normal. Eu vin dupa un portar mare, nu sint de nivelul lui, dar trebuie sa ma apropii cit pot de mult de prestatiile lui Lobont.

Specialistii apreciaza ca dupa multi ani in care la Dinamo diferenta au facut-o atacantii, acum aceasta e facuta de poarta.
- Diferenta o face echipa, nu portarul, fundasii sau altcineva. Echipa pierde si echipa cistiga, nu Dolha ia gol sau Dolha face minuni. Cind am luat 4-1 la Galatasaray, toata echipa a luat 4-1, nu doar Dolha, desi toate golurile au intrat in poarta lui Dolha. Si cind am batut la Brasov sau in Ghencea, si cind am invins CFR sau Urziceniul, diferenta a facut-o echipa.

Cum era Bonetti ca antrenor?
- Nu am o relatie apropiata cu antrenorii principali, eu lucrez doar cu antrenorii de portari.

Atunci cum te intelegi cu Claudio Bozzini?
- Este un tip extraordinar, chiar daca ne face capul mare la fiecare executie. Pentru el orice gol poate fi evitat, orice sut trebuie aparat. Nu exista alta sansa. Din acest punct de vedere este un profesionist foarte tipicar si perfectionist. Analizeaza cu noi orice faza si are un sfat mereu. Chiar ne spunea Ion Marin ca de fiecare data cind ne vede impreuna, el este cel care vorbeste. Continuu.

"Nu ma vad un jucator indispensabil la Dinamo"
Ce sanse are Dinamo sa-si indeplineasca obiectivele acestui sezon?
- La ora asta, pe 27 octombrie, sansele sint de suta la suta. Din punct de vedere teoretic, bineinteles.

Practic, cum stau calculele?
- Ramine de demonstrat. Vedem cu fiecare zi ce ne asteapta. Cred ca a cistiga Cupa Romaniei este un obiectiv perfect realizabil pentru Dinamo, avind in vedere ca sint doar patru meciuri pina la trofeu. Oricine are o urma de bun simt ar recunoaste acest lucru... Campionatul e lung, se pot intimpla multe. Cu tot respectul pentru celelalte echipe, cred ca meritam sa fim pe primul loc. Pe teren, noi am cistigat toate derby-urile, problemele au fost in alta parte, cu echipele mici...

... dar si cu arbitrii...
- Daca as fi platit de Dinamo sa comentez greselile de arbitraj, as face-o. Asa...

Ti se pare normal sa va fie blocate contractele pina ajungeti pe primul loc?
- Nici asta nu pot sa comentez. (pune capul in pamint, apoi se uita in alta parte)

Te vezi incheindu-ti cariera la Dinamo?
- Mi-ar place. Chiar vorbeam cu Gica Mihali si-mi spunea ca el s-a retras de la Dinamo la 36 de ani, cistigind o Cupa a Romaniei. Un astfel de scenariu ar fi perfect si pentru mine. Totusi, nu cred ca-mi voi incheia cariera la Dinamo, pentru ca nu o sa fie nevoie de mine atita timp. Nu ma vad un jucator indispensabil la Dinamo. Sint constient ca nu voi intra niciodata in categoria jucatorilor gen Claudiu Niculescu, Danciulescu, Marius Niculae, Lobont.
"Ieşenii vor face totul ca sa ne încurce! Trebuie să fim atenţi!"

Andrei Cristea îşi avertizează colegii că vor avea parte de o partida deosebit de dificilă în această seară, la Iaşi. Fostul jucător al moldovenilor ştie că elevii lui Grigoraş pregătesc extrem de atent partidele cu granzii campionatului şi nu crede că fanii ieşeni ar accepta o nouă înfrângere, după cea cu Steaua din etapa a 10-a.

"Vom avea un meci foarte greu la Iaşi, împotriva unei echipe pe care o cunosc destul de bine. Trebuie să fim atenţi, Poli a jucat întotdeauna cu ambiţie împotriva echipelor mari din Liga I. Sunt convins că vor face tot posibilul să ne încurce", spune Cristea.

Ultima victorie a "câinilor" la Iaşi datează din 2007, când jucătorii pregătiţi la acea dată de Walter Zenga s-au impus cu 5-2.
Andrei Cristea, aplaudat la Iaşi

La meci nu sînt prezenţi foarte mulţi spectatori, dar cel puţin 300 sînt dinamovişti, veniţi şi de la Bucureşti, dar şi din zona Moldovei. La ieşirea celor două echipe la încălzire, tot stadionul l-a aplaudat pe Andrei Cristea, care a evoluat în returul trecut la Poli şi a ajutat echipa să se salveze de la retrogradare.

Kone şi Diabate sînt răciţi şi nu au făcut deplasarea. Cei doi fotbalişti africani se simt mai bine şi vor reveni de mîine la antrenamente. Nici directorul tehnic Cornel Dinu nu este prezent la Iaşi, din cauza stării de sănătate preferînd să rămînă în Capitală. Marius Alexe s-a tratat de răceala puternică de care a suferit inclusiv la meciul cu Oţelul din Cupă, dar fiind slăbit s-a hotărît ca el să nu înceapă meciul ca titular.
URL de referinţă