RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Dinamo Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Dinu: "Cornel Ţălnar este noul antrenor şi va sta pe bancă la meciul cu Gloria"

Noul director tehnic al lui Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, sâmbătă, că s-a decis ca noul antrenor al echipei să fie Cornel Ţălnar, acesta urmând să fie pe banca tehnică la partida cu Gloria Bistriţa, de duminică.

"Cornel Ţălnar este noul antrenor principal al echipei, atât şi nimic mai mult. S-a luat această decizie şi căutăm să avem cât mai multă stabilitate. Ţălnar va sta pe banca tehnică la meciul cu Gloria Bistriţa", a spus Dinu, numit în cursul aceleiaşi zile în funcţia de director tehnic al lui Dinamo.

Conform unor surse, Ţălnar va semna un contract valabil până la finalul sezonului.

Ţălnar, care a pregătit până acum două săptămâni Universitatea Cluj, a mai fost antrenorul grupării din Ştefan cel Mare şi în sezonul 2007-2008, timp de două mandate, acumulând 13 partide, dintre care a pierdut doar două.

Dinamo va juca, duminică, pe teren propriu, împotriva "lanternei roşii" Gloriei Bistriţa, de la ora 20:00, într-un meci din etapa a 11-a.
"Ţălnar e noul antrenor, dar eu răspund de rezultate!"

Haosul este cuvântul care descrie cel mai bine atmosfera de la Dinamo. Ion Marin a părăsit echipa după numai 20 de zile, iar oficialii din Ştefan cel Mare au găsit o nouă variantă internă. Cum Ioan Andone nu a fost lăsat de şeici să se întoarcă în România, şefii dinamovişti au apelat la serviciile lui Cornel Ţălnar. Cornel Dinu, noul director tehnic al lui Dinamo, confirmă instalarea lui Ţălnar. Responsabilitatea rezultatelor, cât şi situaţia lotului îi revin "Procurorului"

"Am acceptat condiţiile de director tehnic şi tot ce implică această funcţie. Cornel Ţălnar este noul antrenor principal al echipei, atât şi nimic mai mult. S-a luat această decizie şi căutăm să avem cât mai multă stabilitate. Ţălnar va sta pe banca tehnică la meciul cu Gloria Bistriţa. El cunoaşte foarte bine echipa şi de aceea l-am ales pe el. Obiectovele rămân aceleaşi. Îmi place să lucrez în echipă, dar deciziile importante care ţin de situaţia jucătorilor, rezultate îmi aparţin mie. Tot ce sa petrecut ne-a surprins şi ne-a făcut să luăm decizii rapide. Sper că am făcut alegerile logice. E un contract pe un an de zile în care trebuie să ne atingem obiectivele. Sperăm să dăm suporterior un fotbal de calitate", a spus Dinu.
"Până în iarnă, cuplul Ţălnar-Dinu e cea mai bună soluţie!"

Tot mai aproape de Dinamo, şi aproape sigur, din nou, viitor acţionar, din iarnă, Gigi Neţoiu susţine varianta cu un duo Cornel Dinu-Cornel Ţălnar pe banca tehnică a grupării din Ştefan cel Mare. După plecarea lui Ion Marin, Neţoiu e de părere că soluţia Dinu-Ţălnar e cea mai bună variantă, cel puţin pe termen scurt.

"Cornel Ţălnar e foarte bun, a bătut şi Steaua, are rezultate. Dinu a fost tot timpul lângă echipă, ştie ce pregătire s-a făcut cu jucătorii. Altă soluţie mai bună nu e. Până în iarnă e cea mai bună variantă. Apoi trebuie făcută o strategie pe doi, trei ani. De fapt eu sper ca cei doi să rămână definitiv", a spus Neţoiu, la Sport.ro.
Dinamo a trimis la FRF componenta bancii tehnice: Dinu-director tehnic, Talnar-antrenor

Dinamovistii au trimis azi la FRF componenta staff-ului tehnic pentru a fi "in legalitate" in vederea partidei din aceasta seara cu Gloria Bistrita, ora 18:00 pe digisport.

Director tehnic este Cornel Dinu, care are si licenta pro, Cornel Talnar antrenor, cu licenta A UEFA, Claudio Bozzini antrenor cu portarii, Constantin Niculae si Mircea Oaida preparatori fizici.

"Cuplul Dinu-Talnar este legal din punct de vedere al Federatiei si al Scolii de antrenori, poate sta pe banca lui Dinamo", a confirmat Mircea Radulescu.
Al Ahli are cel mai slab început de sezon din istorie cu Andone pe bancă!

După înfrîngerea înregistrată în ultima etapă din campionatul Emiratelor Arabe Unite în faţa nou-promovatei Bani Yas, 1-0, echipa lui Ioan Andone, Al Ahli Dubai este pe locul 11 din 12 în întrecerea internă

Cele 3 puncte obţinute în 4 etape, cel mai slab start de sezon din istoria clubului, o plasează pe Al Ahli pe o poziţie retrogradabilă în acest moment, iar şeicii par să fi ajuns la capătul răbdării. Nici măcar faptul că Andone nu s-a putut baza pe serviciile unor jucători de bază, cum ar fi şi idolul local Faisal Khalli, nu pare să-i sensibilizeze pe conducătorii clubului din Emirate, care îşi doresc o retresare rapidă a situaşiei.

Tehnicianul dorit de Dinamo a disputat 6 meciuri pînă acum pe banca noii sale echipe: a pierdut cu Al Ain în Supercupă, cu Al Wahda, din nou cu al Ain şi cu Bani Yas în campionat, a terminat la egalitate partida cu Al Dhafrah din Etisalat Cup şi a cîştigat una singură, contra lui Emirates.
Jucatorii il vor pe Andone

Jucatorii sunt incantati de posibilitatea ca Andone sa revina la echipa dupa 4 ani. Dupa tot haosul din Stefan cel Mare, scandalul cu Dario Bonetti, numirea lui Ion Marin ca interimar si demisia acestuia, fotbalistii isi doresc sa aiba un antrenor pe o perioada cat mai lunga de timp, alaturi de care sa inceapa reconstructia echipei, macinata de inconstanta din campionat si din Europa League.

Andone ii cunoaste pe majoritatea, a lucrat cu foarte multi si este agreat de liderii echipei, Niculescu, Tamas, Niculae si Moti. Plus ca ardeleanul este recunoscut, cel putin la Dinamo, ca un om care stie sa stringa jucatorii linga el, lucru pentru care ros-albii au platit anul trecut, prin necistigarea titlului.
Antrenor de week-end

Cornel Ţălnar va sta pe bancă pînă cînd şefii vor găsi alt antrenor. Dinu e director tehnic şi îşi va asuma răspunderea rezultatelor şi a transferurilor.

După 24 de ore de discuţii, şefii lui Dinamo au găsit o soluţie de avarie pentru meciul cu Gloria Bistriţa: Cornel Dinu director tehnic şi Cornel Ţălnar "secund". Cel care îşi va asuma răspunderea va fi Mister. "Responsabilităţile lui Dinu sînt îndeplinirea obiectivelor, transferurile de jucători şi alte probleme prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară a clubului", a zis preşedintele Nicolae Badea într-un comunicat oficial. "După Bistriţa, Dinu trebuie să vină cu o propunere de antrenor definitivă", au mărturisit şefii.

"Am acceptat funcţia de director tehnic, cu tot ce presupune acest post şi l-am propus pe Ţălnar pentru că el cunoaşte foarte bine vestiarul. Deciziile importante îmi vor aparţine mie. E vorba de un contract pe un an de zile. Nici un lucru nu se face peste noapte, toată lumea doreşte stabilitate în acest moment", a zis şi Dinu. Azi, cu Gloria, Ţălnar va sta pe bancă, Dinu urmînd să-i dea indicaţii din lojă, prin telefon. De luni, încep iar căutările unui nou antrenor.

CE VARIANTE AU MAI AVUT ŞEFII:
» Dario Bonetti, încă sub contract cu Dinamo, a fost prioritatea lui Badea, însă Vasile Turcu şi Cristi Borcea s-au împotrivit. Şi fraţii Ioan şi Victor Becali s-au opus revenirii italianului.
» Gheorghe Mihali a promis în noaptea de vineri spre sîmbătă că acceptă să stea pe bancă la meciul cu Bistriţa. Ieri dimineaţă, fostul fundaş al "cîinilor" le-a trimis un sms şefilor din Arabia, anunţîndu-i că a semnat cu Al Ettifaq, unde va fi "secundul" lui Ion Marin.
» Costel Orac era ultima soluţie, dar şefii s-au încrezut în cuvîntul lui Mihali şi l-au lăsat pe acesta să plece cu echipa secundă la Botoşani. El va rămîne antrenorul lui Dinamo II.

Strategie pentru Ando
Şefii au explicat şi de ce au ales să-l pună pe Cornel Ţălnar şi nu au apelat la un tehnician cu o cotă mai mare pe piaţă: "În primul rînd nu sîntem în situaţia financiară în care să ne permitem un antrenor scump, apoi Ţălnar este doar interimar. Noi îl aşteptăm pe Andone, care poate veni în orice moment. Sperăm să-şi încheie cît mai repede socotelile cu Al Ahli, dacă nu, săptămîna viitoare punem antrenor". Al Ahli Dubai a pierdut în această etapă cu Banni Yas (0-1), iar Ando speră să rupă contractul zilele acestea.

5.000 de euro pe lună va încasa Cornel Ţălnar la Dinamo

Şansă pentru Molinero

Francisco Molinero va fi titular azi, după ce a avertizat că se gîndeşte să plece din iarnă dacă nu va primi o şansă. S-a luat această decizie şi după ce Scarlatache a făcut un meci şters la Galatasaray, cînd a greşit flagrant la primul gol al turcilor. Spaniolul are doar 3 partide în acest sezon pentru Dinamo. Într-un sondaj iniţiat pe http://www.dinamovisti.ro, 73% din cei 4.300 de votanţi îl vor pe Molinero titular în faţa lui Scarlatache.

Fără salarii restante
Jucătorii dinamovişti şi-au primit toate restanţele salariale. Ultimul care nu-şi primise banii era Emilian Dolha. "Este un portar foarte bun, care ne-a scos în multe partide. Nu trebuie criticat că a greşit la Galatasaray. Chiar i-am achitat ce mai avea de luat, el era în urmă cu banii, dar acum e toată lumea la zi", a zis Cristi Borcea.

Ultimele noutăţi:
» Marius Niculae va reveni azi din Portugalia, acolo unde şi-a tratat leziunea de la aductorul stîng, cea care îl ţine pe tuşă de o lună şi jumătate.
» Şefii plănuiesc o reconstrucţie şi la echipa secundă a clubului, care a picat pe ultima poziţie în Seria I şi riscă retrogradarea în Liga a III-a. Se doreşte o întinerire masivă de la grupele de juniori.
» Ion Marin a ajuns ieri dimineaţă în Arabia Saudită, unde a semnat un contract pe 6 luni cu Al Ettifaq.
Cornel Dinu: "Voi merge la fiecare antrenament, dar nu voi sta pe bancă"

Administratorul delegat al clubului Dinamo a vorbit despre situaţia clubului din Ştefan cel Mare după rezilierea contractului lui Ion Marin şi după numirea în postul de anternor al lui Cornel Ţălnar.

"Nu sunt un dictator, eu sînt un simplu om şi pot să greşesc. De aceea mă voi consulta şi cu ceilalţi de la acest club. Astfel cred că putem face o echipă de succes. S-a ajuns pînă aici pentru că Dinamo a intrat într-o criză puţin aşteptată. Ion Marin şi ceilalţi antrenori secunzi au ales o condiţie materială mai bună şi ne-au lăsat cu ochii în soare, în faţa unui fapt împlinit. I-am făcut această propunere lui Cornel Ţălnar pentru că ştie tot ce se întîmplă la acest club. În plus, anul trecut, în condiţii destul de grele şi fără un lot deosebit, a realizat rezultate destul de bune. Eu nu voi sta pe bancă, dar nu se ştie niciodată. Eu sînt adeptul ideii că munca unui antrenor se încheie atunci cînd echipa intră în teren. În rest nu mai ai ce face, decît să corectezi uşor tactica. Chiar şi schimbările tot asta înseamnă. Voi merge la toate antrenamentele, dar nu sînt obişnuit", a spus Cornel Dinu.
Lucian Goian: "Trebuie să uităm de Galata acum!"

Fundaşul echipei Dinamo, Lucian Goian, a vorbit despre eşecul echipei sale din grupele Europa League, cu Galatasaray, spunînd că jucătorii din Ştefan cel Mare trebuie să uite de acea înfrîngere şi să se concentreze la partida cu Bistriţa.

"Evoluţia noastră nu a fost bună, atîta timp cît am primit patru goluri. Şansele o să le jucăm pînă la capăt. Acum trebuie să uităm meciul şi să ne concentrăm pe meciul de duminică cu Gloria Bistriţa, pe care trebuie să-l cîştigăm cu orice preţ", a spus Lucian Goian.

Meciul Dinamo - Gloria Bistriţa se va disputa duminică, de la ora 18:00 şi va fi transmis de DigiSport.
Cristi Borcea: "Dinu are mînă liberă să facă ce vrea!"

Cristi Borcea, preşedintele lui Dinamo, spune că echipa sa ar fi avut cel mai mult de cîştigat dacă oferta sa era acceptată de Cornel Dinu în urmă cu doi ani.

"Eram cel mai cîştigat dacă Dinu accepta această funcţie în urmă cu doi ani. El are mînă liberă să facă ce vrea. Nu ştiu dacă o să stea pe bancă, poate să stea şi printre suporteri dacă vrea", a spus Cristi Borcea la sportro.
URL de referinţă