RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Dinamo Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
"Fotbal cu burta goală!"

Jucătorii de la Dinamo acuză că se împlinesc aproape trei luni de cînd nu şi-au încasat salariile, iar unii dintre ei s-au împrumutat la prieteni pentru a-şi achita ratele la bancă

Dinamoviştii au şi ei o explicaţie pentru înfrîngerea cu Poli Timişoara: faptul că nu şi-au încasat salariile de aproape trei luni! "Cînd nu iei nici un cent de aproape trei luni de zile nu poţi fi liniştit, să intri pe teren cu burta goală şi să fii cu gîndul doar la fotbal! Unii dintre noi nu şi-au mai încasat salariile de aproape trei luni", a spus unul dintre jucători.

Cîţiva dintre fotbalişti au început chiar să se împrumute la prieteni. "Avem şi noi rate la bănci, diverse datorii şi trebuie să apelăm pe la cunoştinţe să ne ajute", s-a plîns alt jucător. Chiar dacă îşi pot depune memorii pentru a deveni liberi, ei spun că nu vor deocamdată să facă acest gest: "Am vrea doar să ne spună cei din conducere să avem răbdare, că nu sînt bani, dar nici măcar nu ne bagă în seamă!".
Niculescu: "Dacă nu-i batem pe cei de la Vaslui, nu cred că mai avem şanse la titlu"

Dinamoviştii şi-au propus să căştige toate cele trei partide rămase pînă la finalul turului, cu Alba Iulia, Astra şi FC Vaslui. Totuşi, "cîinii" se tem de formaţia pregătită de Marius Lăcătuş, pe care o vor întîlni în etapa a 17-a, şi spun că un eventual insucces în faţa moldovenilor le-ar diminua şansele la titlu.

"Sperăm să ne revenim cît mai repede, urmează jocul cu Alba Iulia, apoi la Astra, două partide pe care trebuie să le cîştigăm. Ultimul meci e decisiv, cu Vaslui. E un avantaj că jucăm acasă, dar dacă nu batem, nu cred ca mai avem şanse la titlu. Ei au 8 victorii consecutive de la venirea lui Lăcătuş, sînt pe primul loc, joacă un fotbal agresiv şi cred că formează o echipă serioasă, care trebuie luată în seamă", a spus atacantul Claudiu Niculescu pentru Cancan.
"Cîinii" vor testa un mijlocaş turc

Dinamo a început campania de transferuri. Conform presei din Turcia, în Ştefan cel Mare va ajunge Ferdi Elmas, fost fotbalist la Galatasaray.

Turcul de 24 de ani poate evolua ca extremă stîngă sau dreapta şi a jucat pentru Galata sezonul trecut în trei partide, toate în Cupa Turciei. Elmas, care e liber de contract, a mai evoluat pentru Waalwijk, Rizespor şi Ankaraspor şi va fi testat de Ţălnar
Dolha: "Sînt supărat după ce am fost numit persona non grata de către cei din club!"

Portarul dinamovist n-a mai prins echipa şi nici măcar banca de rezerve după meciul slab cu Galatasaray, 0-3, fiind lăsat în afara lotului. Cornel Ţălnar a explicat că fotbalistul şi-a dorit acest lucru pentru că s-a simţit dărîmat psihic, dar goalkeeperul nu a confirmat declaraţia.

"Nu vreau să mai vorbesc cu nimeni. Nu mă mai interesează nimic! Nu vreau să fac nici o referire la înfrângerea de luni. Sunt supărat după ce am fost numit persona non grata de către cei din club", a zis Dolha pentru evz.
Selymes: "Sînt dinamovist şi vreau ca într-o zi să ajung să-i antrenez pe «cîini»"

Tibor Selymes, fostul fundaş stînga al roş-albilor şi actualul antrenor al Sportului Studenţesc, spune că visul său este să antreneze în Ştefan cel Mare.

"În momentul de faţă sînt la Sportul şi v-am spus care este obiectivul meu acum. Totodată, nu ascund faptul că sînt dinamovist şi mi-aş dori ca într-o bună zi să antrenez acolo", a spus Selymes, care a dezvăluit că a refuzat o ofertă din partea Stelei pe vremea cînd era junior: "Unchiul meu, Miklos Selymes, a evoluat pentru Dinamo. Cred că de aici am dragostea pentru acest club. Ţin minte că, junior fiind, am avut ocazia să joc pentru Steaua, însă am refuzat. Nu simţeam că locul meu este acolo".
"Au început oamenii să fie invidioşi pe locul 7?"

Victor Becali, agentul FIFA, l-a ironizat pe Gabriel Tamaş, după ce fundaşul dinamovist declarase că echipele din Liga I s-au coalizat împotriva lui Dinamo din invidie. Gabriel Tamaş a fost amendat cu 5.000 de euro de către club pentru că a petrecut în club după ora 23:00. Acesta a fost luat din club de către Victor Becali, care se afla în zonă, după terminarea meciului dintre Unirea şi Sevilla.

"Eu m-am dus să îi iau pe jucători de acolo! Eram prin zona, aşa că am zis să îi iau eu cu maşina. Au început oamenii să fie invidioşi şi cînd eşti pe 7? N-ar trebui să fie oameni invidioşi nici pe Unirea, ar trebui să înveţe de la ei. E foarte corectă decizia de amendă", a spus Victor Becali la GSP TV.
"Încep să îmi schimb părerea despre el. Trebuie să înţeleagă că reprezintă un club mare"

Viorel Hizo, tehnicianul care l-a avut elev pe Ousmane N'Doye la Vaslui, spune că e surprins de comportamentul mijlocaşului senegalez.

"Nu ştiam că Ousmane se ocupă cu aşa ceva, îl credeam un jucător profesionist. El trebuie să înţeleagă, ca şi restul jucătorilor de acolo, că reprezintă un club mare. Încep să îmi schimb părerea despre el", a declarat Viorel Hizo la sportro.
N'Doye: "Data viitoare cînd ies în club o să îi sun pe paparazzi şi o să îi chem să îmi facă poze"

Ousmane N'Doye, mijlocaşul lui Dinamo crede că paparazii încearcă să îi creeze probleme la club şi să îl forţeze să plece de la Dinamo.

"N-am timp de astfel de lucruri. Sînt aici să joc fotbal, nu mă interesează ce scriu ei. Dacă vreau să ies, ies unde vreau. Să îmi facă poze, nu îmi pasă. O să stau în România şi mai mult doar ca să aibă ce să scrie. Data viitoare îi şi sun să ştie unde şi la ce ora mă duc. Cred că vor să îmi creeze probleme la Dinamo şi să mă facă să plec, dar nu se va întîmpla asta", a spus Ousmane N'Doye la GSP TV.
Tamaş: "N-am nimic cu paparazzi, dar noi am plecat la ora 23:00, nu la ora 4:00"

Gabriel Tamaş, fundaşul lui Dinamo, a vorbit la GSP TV despre ultimele articole apărute în presă, conform cărora ar fi petrecut pînă la patru dimineaţa.

"Am vorbit cu toţi colegii să dăm o petrecere surpriză pentru un coleg, nu ştiam că o să fie imediat după dezastru de la Timişoara. Este o mare problemă ce se întîmplă acum, doar noi ieşim în oraş pînă la 23:00? Am plecat cu toţii la ora 23:00! Nu ştiu ce să facem. Dacă am ieşit după program, este viaţa noastră particulară. N-am nimic cu paparazzi, dar din 50 de poze pe care le fac, normal că iese una în care arăţi urît. Eu vin la antrenament şi îmi fac treaba. La Dinamo, dacă te duci şi faci pipi pe undeva se scrie două săptămîni. Toate echipele s-au coalizat împotriva lui Dinamo", a spus Gabriel Tamaş la GSP TV.
Tamaş şi N'Doye au fost amendaţi cu cîte 5.000 de dolari

În urma escapadei de marţi noapte, dinamoviştii Ousmane N'Doye şi Gabriel Tamaş au fost sancţionaţi pecuniar de către şefii clubului din Ştefan cel Mare. Cei doi jucători vor trebui să lase la casierie cîte 5.000 de dolari pentru încălcarea Regulamentului de Ordine Interioară.

În comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului se precizează faptul că fundaşul Cosmin Moţi nu va fi sancţionat, deoarece era prezent în localul respectiv doar pentru a-i ajuta pe cei doi colegi să plece din localul unde se distrau, după ce intraseră în conflict cu paparazzi.

În final, se anunţă: "Din cauza acestor abateri repetate, conducerea clubului FC Dinamo va analiza în următoarea şedinţă a CA inclusiv punerea pe lista de transferuri a jucătorilor Gabriel Tamaş şi Ousmane N'Doye".
URL de referinţă