RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Dinamo Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Revine cu Galata!

Florin Bratu este aproape de revenirea pe gazon. În urmă cu un an, pe 17 octombrie, atacantul "câinilor" s-a accidentat extrem de grav în meciul cu CFR.

Au urmat operaţia în Belgia şi apoi partea cea mai grea, recuperarea. "Bratone" a strâns din dinţi, s-a antrenat sub comanda preparatorilor fizici, însă nu a vrut să forţeze. Vârful simţea că nu e momentul să intre la joc şi chiar dacă tentaţia era mare, nu a vrut să se păcălească. A tras în continuare la recuperare, a avut multe momente de descurajare, dar acum a intrat "pe ultima sută". La aproape fix un an, Bratu a reuşit să-şi facă curaj chiar şi pentru o dorinţă. "Vreau să intru cu Galatasaray. Nu am să pot la meciul de la Istanbul, însă la retur îmi doresc să fiu pe teren. E adevărat că a trecut un an, asta e, acum o să-mi tai moţul (n.r. - râde). Nu am vrut să risc niciun moment, dar chiar dacă au fost momente grele, acum simt că totul este bine", a spus, cu optimism, Florin Bratu.

Badea: "Am plătit amenda"
Nicolae Badea a spus ieri că Dinamo a plătit amenda de 50.000 de euro către UEFA. "Nu am cerut un nou termen, iar conturile nu sunt blocate aşa cum a spus domnul Condescu. Ca drept dovadă, dânsul a şi virat o parte din sumă", a spus ieri preşedintele CA. Pro Sport a anunţat în numărul de marţi, faptul că echipa din "Ştefan cel Mare" a primit un nou termen pentru plata amenzii venite în urma incidentelor de la meciul cu Slovan.
"Îmi pare rău că la Dinamo a lipsit elementul esenţial: răbdarea"

Acum că s-a înţeles cu Nicolae Badea, preşedintele CA al clubului Dinamo, Dario Bonetti, fostul antrenor al echipei din şoseaua Ştefan cel Mare, a dorit să transmită colegilor, jucătorilor, dar şi fanilor câteva cuvinte înainte de plecarea sa din România.

Tehnicianul italian spune că s-a străduit să facă totul bine la echipă şi să se adapteze într-un fotbal cu o mentalitate diferită şi cu o înţelegere diferită a noţiunii de profesionalism. Cel mai mare regret al lui Bonetti este faptul că nu a beneficiat de elementul esenţial al atingerii performanţei: răbdarea.

"Am venit la Dinamo cu inima deschisă, dornic să contribui la un proiect care iniţial se preconiza a fi unul de succes. M-am străduit să mă integrez cât mai repede într-o lume a fotbalului românesc, în care nu este deloc uşor să te adaptezi . Provin dintr-o altă lume, unde noţiunea de profesionalism este diferit înţeleasă şi sunt convins că principala cauză a celor întâmplate ţine de mentalitate. Îmi pare nespus de rău că în relaţia mea cu Clubul Dinamo a lipsit cel mai important element pentru reuşita unui astfel de proiect: răbdarea", a spus Bonetti într-un comunicat de presă remis publicaţiilor sportive.

"Demnitatea a fost calea de la care nu m-am abătut niciodată"
Deşi s-a aflat la cuţite cu o parte dintre acţionarii "câinilor", italianul a ţinut să le mulţumească şi lor pentru rezultatele pozitive obţinute de echipă sub comanda sa. Demnitatea este cuvântul-cheie care l-a ghidat pe tehnician în practicarea meseriei şi în atitudine. "În cele trei luni de activitate, am avut parte de evenimente de tot felul. Satisfacţii legate de rezultate notabile, dar şi moment dificile, peste care am încercat să trec cu demnitate. De altfel, consider că demnitatea a fost calea de la care nu m-am abătut niciodată în toată perioada activităţii mele ca antrenor în România. De aceea plec cu fruntea sus, convins că am făcut totul pentru binele lui Dinamo. Am reuşit asta şi datorită celor cu care am muncit cot la cot. Datorită jucătorilor, colegilor mei din staff-ul tehnic şi din conducerea administrativă, precum şi suporterilor, de a căror ataşament m-am bucurat pe deplin. Tuturor doresc să le mulţumesc din inimă şi le promit că nu voi uita niciodată momentele petrecute alături de ei", a mai spus Bonetti.

În final, tehnicianul spune că pleacă din România cu amintiri frumoase, chiar dacă modul în care a fost demis de la Dinamo nu a fost unul onorabil. "Plec din România cu amintiri frumoase, plăcut surprins de multe din cele găsite aici, chiar dacă modul în care s-a produs despărţirea nu a fost cel mai potrivit", a conchis italianul.
Mihnea Ionescu: "Nu vom face nicio alianta cu suporterii stelisti. Noi nu ne "batem" cu conducerea"

Liderul fanilor dinamovisti, Mihnea Ionescu a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca suporterii dinamovisti nu vor face nicio alianta cu suporterii stelisti, conflictul lor cu conducerea clubului fiind total diferit de cel al rivalilor cu patronul Becali. Suporterii dinamovisti spera ca prin acest protest, familia Becali sa plece din anturajul echipei din Stefan cel Mare.

"Nu este vorba de vreo alianta intre noi si suporterii stelisti. Nu avem cum sa ne ducem noi la Steaua sa facem ordine sau invers, fiecare cu ale lui. Daca s-ar bate etapa de etapa ar fi ceva, dar nu este vorba de asta. Este o minoritate despre care nu merita sa discutam. Avem acelasi tel, insa mijloace diferite. Stiu ca cei de la Steaua imi dau dreptate, insa noi nu ne "batem" cu conducerea. Vrem sa atragem atentia conducerii despre aceasta familie Becali. Sunt niste parteneri de faceri si este normal sa apara impreuna band sampanie. Nu putem fi laolalta cu suporterii stelisti. Fiecare trebuie sa-si puna lucrurile la punct in ograda sa. Nu pot sa dau cu aspiratorul la vecinu'. S-a dat o sanctiune pentru Dinamo, pentru cuvinte triviale. Acum s-au trezit, cand in Romania se striga aceste cuvinte de dinainte de revolutie? Este o cardasie, o prietenie a LPF, care ii are ca prieteni pe toti presedintii de cluburi. Decizia asta este impotriva tuturor suporterilor. Puteau sa faca altceva, putea suspenda vanzarea biletelor in peluza, nu in tot stadionul. Habar n-are Vasile Turcu ce jucatori mari a avut Dinamo, sau cate tricouri de nationala a avut domnul Dinu si nici nu are treaba cu managementul. Borcea pleaca capul catre vorbele lui Netiou sau Becali si nu este bine. Este foarte putin aceasta participare in grupele europene. Sansele pe care le mai avem, nu vor mai exista daca ne uitam cati jucatori pierdem. La Steaua este altceva, ei nu au probleme cu banii. A fost o greseala cand i s-a permis lui Niculescu sa bata acel penalty cu PAO. Ce sa facem, sa-l omoram? Cred ca mai are ceva de spus in fotbalul romanesc. Protestele noastre vor merge pana cand cineva va avea un dialog cu noi. Vrem sa sfarseasca aceasta colaborare cu familia Becali. Prin transferurile facute de la Dinamo, firma lor nu s-a gandit la binele echipei, ci la un virtual castig al lor. Ce, numai exista impresari in Romania? Au iesit la iveala niste carente pe plan sportiv, si lumea s-a prins. Un jucator adus la Dinamo, prinde o forma buna si este imediat vandut. Borcea parea disperat la anumite meciuri, insa poate era disperat ca nu prindea cele 10 milioane din Liga. Au intrat in istorie cu acel caz "Valiza" si cu un campionat luat asa cum au facut-o. Vrem sa atragem atentia ca felul in care se vede de la oficiala este diferit fata de cel din teren. Nu are nimeni nimic personal cu acesti actionari. Interesul celor doua galerii se poate uni, dar deocamdata nu este cazul. Fiecare isi va vedea de problema lui. Conflictul nu este foarte grav, insa situatia clubului este grava. Batem pasul pe loc si nu este normal pentru un club ca Dinamo. Dinamo nu va apuca sa dea falimet. Daca Turcu ar fi primit banii de la ceilalti actionari acum era istorie. Fotbalul se discuta pe stadion nu in alte locuri!", a declarat Mihnea Ionescu.
Nicusor Glont: "In ziua de azi, se pune prea multa presiune pe jucatori si nu este normal"

Fostul jucator al formatiei Dinamo Bucuresti, Nicusor Glont, actualul antrenor al centrului de copii si juniori, Juventus Bucuresti a declarat pentru ascultatorii Sport Total FM, ca presiunea pusa pe jucatorii din ziua de azi nu este benefica, fiind de parere ca acestia nu pot juca la capacitatea maxima in astfel de situatii.

"Eram anul I la Liceu, in Turnu Magurele, iar fotbalul mi-a placut dintodeauna. Jucam mai mult pe maidan. Am avut un noroc imens, fiind vazut de un profesor de limba rusa. Acesta m-a recomandat la un club din zona si am fost luat in lot. Se juca prin Divizia C, unde la primul meci in care am intrat, am marcat doua goluri. De atunci, in fiecare meci in care intram, marcam cate un gol. Postul meu era cel de extrema, fiind mai firav de felul meu, insa aveam viteza. In urmatorul an am ajuns in Divizia B la Chimia Turnu Magurele. La club, unde antrenez acum, copii vin cu destule calitati, insa trebuie sa faca fata la probele fizice, altfel nu vor rezista. Testele fizice sunt o problema pentru acesti copii si juniori. Din pacate pentru acesti copii, jocurile pe calculator si alte activitati, ii indeparteaza de sport. Nea Titi Teasca a fost un mare antrenor, mi-a fost antrenorul care mi-a deschis drumurile in fotbalul mare, insa Domnul Angelo Niculescu m-a adus la Dinamo. Am jucat alaturi de Moraru, Cheran, Cornel Dinu, Satmareanu II, Dudu Georgescu, Talnar si altii. Nu existau aceste injuraturi printre suporteri, iar respectul era imens. Se pune prea multa presiune pe jucatori si nu este normal. Credeti ca ei nu vor sa joace, sau nu vor sa castige? Nea Florin Halagian este pe stilul Gloriei si nu prea poti sa spui ca nu il intelegi.", a declarat fosta extrema a "cainilor".
Mitea: "Am avut o ofertă clară de la Lazio"

Mitea se pregateste prin salile de fitness si asteapta oferte

Nicolae Mitea este liber de contract de aproximativ două luni. Revenit cu gânduri mari de la Ajax, fotbalistul a ieşit pe uşa din dos de la Dinamo. A ajuns acum să se antreneze în sala de fitness în aşteptarea unei oferte. Nu vrea să mai audă de Dinamo şi regretă că nu a semnat cu Lazio Roma, preferând gruparea alb-roşie.

De când nu mai are echipă, Mitea este conştiincios. Mai mult decât pe vremea când juca la Dinamo şi toată lumea aştepta să explodeze. A ajuns să se pregătească la sală, unde trage tare în aşteptarea unui contract. "Merg mai mereu la sală. Trag de fiare, alerg pe bandă, într-un cuvânt, mă pregătesc. Sper să-mi găsesc o echipă cât mai curând, ceva oferte am avut, însă nu s-a concretizat nimic. Acum îmi pare rău că m-am întors în ţară. Regret că am ales cu inima atunci când am semnat cu Dinamo. Am doar 24 de ani, am viitorul în faţă", declară Mitea plin de speranţă.

Visează să revină în prim-plan
Înainte de a semna cu Dinamo, fotbalistul a refuzat o ofertă după care acum plânge. "Am avut o ofertă clară de la Lazio. Însă eu am cerut prea mulţi bani. Îmi pare rău acum, trebuia să las de la mine, numai să merg în Italia. Însă din greşeli se învaţă. Sigur nu mai ajungeam în situaţia asta, dar am venit cu sufletul deschis acasă. Nu mă aşteptam să fiu tratat astfel. Cum să-ţi arăţi valoarea dacă nu eşti băgat în seamă, nu joci, nu primeşti banii la timp", spune el cu năduf. Chiar dacă nu are echipă, Mitea visează la gloria de altădată. "Normal că mă gândesc şi la naţională. Am fost acolo, de ce nu aş putea ajunge din nou", ne-a spus fotbalistul.

"Meciul cu sârbii va fi foarte greu. Să zicem că şansele sunt egale, eu sper să câştigăm, însă, repet, va fi dificil. Serbia are o echipă solidă." - Nicolae Mitea

1 an a stat Nicky Mitea la Dinamo după revenirea de la Ajax Amsterdam.
"Acţionarii vor linişte!"

Ultraşii cred că decizia a venit în urma unui înţelegeri între acţionari şi preşedintele LPF

Decizia LPF de interzicere a accesului spectatorilor pentru o etapă, este contestată vehement de către fanii dinamovişti, care consideră hotărârea un abuz comandat de acţionari şi executat de Mitică Dragomir. "Acţionarilor dinamovişti le convine această hotărâre, pentru că nu mai vor să se facă încă o dată de râs, în direct la televizor", susţin dinamoviştii.

Concret, suporterii sunt siguri că măsura disciplinară a fost dictată, exact după tiparul folosit în cazul Stelei, din cauza protestului iniţiat de aceştia la meciul cu Pandurii (1-1). "Am fost suspendaţi pentru nişte cuvinte care nu există în dicţionar. Cum nu există nici cuvintele Turcu, Badea sau Borcea", şi-au început ultraşii pledoaria, în cadrul unui comunicat al liderilor PCH, remis pentru ProSport.
"Îl regret pe Bonetti"

Niculae spune că accidentarea i se trage de la meciul cu Steaua, atunci când a intrat incomplet refăcut

"Săgeată" se simte mult mai bine şi speră ca în deplasarea de la Braşov să reintre în echipă. Atacantul aleargă separat, iar de luni va începe pregătirea cot la cot cu restul lotului

Marius, cum e după această perioadă de inactivitate?
Acum sunt bine, dar a fost o accidentare foarte ciudată. Nu am mai avut niciodată asemenea dureri, dar cele două săptămâni de pauză sunt foarte bune şi sper să joc cât mai repede.

Ai început să te antrenezi normal? Vei fi pe teren la Braşov?
Deocamdată fac doar alergări, dar de luni probabil voi intra în programul normal al echipei. Sper să fiu refăcut 100% de săptămâna viitoare şi îmi doresc foarte tare să joc la Braşov.

Această accidentare ţi se trage de la meciul cu Steaua?
Se poate spune şi aşa…După jocul de la Liberec am simţit dureri, dar mi-am dorit prea mult să joc cu Steaua. Ce era să fac? Să nu joc împotriva rivalilor de moarte? Aş fi făcut-o oricum împotriva lor.

"E o onoare să fiu căpitanul lui Dinamo"
Pe voi, jucătorii, v-a afectat această demitere a lui Dario Bonetti? Ce relaţie aveaţi cu el?

Orice demitere a unui antrenor te afectează, nu poţi fi indiferent. Am trăit clipe frumoase alături de Bonetti, am obţinut o calificare la care nimeni nu mai spera. Eu m-am înţeles bine cu el şi pot spune că îmi pare rău că a plecat.

Cât de greu e pentru un atacant să rateze un penalty, aşa cum a făcut-o Claudiu Niculescu?
Numai în pielea lui să nu fii... Nu aş fi vrut să trăiesc ce a trăit el, dar asta e viaţa... şi eu am ratat penalty-uri, au făcut-o fotbalişti foarte mari în competiţii importante.

Sunt multe voci care spun că tu eşti cel mai îndreptăţit să porţi banderola de căpitan. O vei accepta?
Eu cred că nu joacă banderola. Nici nu primeşti bani în plus pentru ea. Dar dacă voi fi numit, voi accepta cu plăcere. Este o onoare să fii căpitan la Dinamo, chiar dacă ai şi o mare responsabilitate. Sunt jucători cu nume mari care au avut acest privilegiu de-a lungul timpului.

37 de zile au trecut de la ultimul meci pe care l-a disputat Marius Niculae, derby-ul din Ghencea, Steaua - Dinamo
Andone: "Nu pot să vorbesc de nicio negociere cu Dinamo, nu am rezolvat nimic cu Al-Ahli"

Tehnicianul Ioan Andone a sosit, vineri dimineaţă, în România, şi a declarat, că nu poate discuta momentan de negocierile cu Dinamo deoarece nu a apucat să discute rezilierea contractului cu actuala sa formaţie, Al-Ahli.

"Am venit în Bucureşti pentru că am primit două zile libere de la club şi am de rezolvat nişte probleme personale. Nu pot să vorbesc de nicio negociere cu Dinamo pentru că nu am rezolvat nimic cu Al-Ahli. Preşedintele clubului nu a fost prezent la meciul de joi. Dacă va fi să negociez cu Dinamo, voi anunţa public, nu am niciun secret, dar mai mult de atât nu pot să spun. Eu am precizat ce vreau încă de acum câteva zile, să vedem ce va fi. Duminică am antrenament cu Al-Ahli şi trebuie să mă întorc", a spus Andone.

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a anunţat, marţi, că Ioan Andone este singura variantă pentru a prelua postul de antrenor principal, liber după demiterea lui Dario Bonetti. "Am o listă cu trei antrenori: Andone, Andone şi Andone. Am vorbit cu el şi face eforturi mari să vină la echipă, chiar este pregătit să renunţe la o sumă mare de bani. Lui Andone îi plac provocările, i-am spus să vină la Dinamo, să fie lângă echipă, dar îl accept cu o singură condiţie: să fie manager general", a spus Borcea.

Andone a semnat în luna iunie un contract valabil pe un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul, cu formaţia campioană a Emiratelor Arabe Unite, Al-Ahli Dubai. Conform unor surse, tehnicianul ar fi primit o sumă mare de bani din partea arabilor, acesta fiind principalul impediment pentru care negocierile pentru rezilierea contractului avansează foarte greu.
Actele sînt pe masă

Şefii au stabilit telefonic cu "Fălcosul" toate detaliile noului acord. Varianta a doua este italianul Cristiano Bergodi.

Ioan Andone a intrat în posesia biletului de avion pe ruta Dubai - Bucureşti, fiind aşteptat să sosească azi în Capitală, după ce aseară a avut meci cu Al Ahli Dubai în Cupa Emiratelor contra lui Al Dharfa.

"În mod normal, a fost ultimul meci al lui nea Ando la arabi, urma să se vadă cu şeicii şi să pună capăt contractului. Dînsul ne-a zis că vine, chiar ne-a ameninţat, în glumă: "Fiţi cuminţi pînă mă-ntorc"! S-a interesat şi la şefi despre cum a jucat fiecare dintre noi anul ăsta, despre cum ne comportam în afara stadionului", au dezvăluit ieri fotbaliştii.

"Mai aşteaptă să-şi ia nişte bani de acolo, plus că vrea să fie sigur că toate promisiunile şefilor "cîinilor" sînt reale", au mai comentat ei.

Dinamo îl aşteaptă cu contractul pe masă, gata de semnat: un acord pe 3 sezoane, 250.000 de euro salariu pe an, cu posibilitatea dublării sumei dacă ajunge în grupele Champions League. Plus atribuţii de manager general, mînă liberă la transferuri şi control total atît asupra primei echipe, cît şi a celorlalte din club.

Andone are prevăzută şi o întîlnire cu fraţii Ioan şi Victor Becali, de faţă cu acţionarii dinamovişti, impresarii fiind de acord să susţină, în cele din urmă, venirea "Fălcosului".

1 milion de euro e salariul anual pe care i-l garantează Al Ahli Dubai lui Andone

Un suporter s-a propus în locul lui Bonetti

După demiterea lui Bonetti, la club s-au primit multe CV-uri. Nume importante sau mai puţin cunoscute. Printre primii sînt Marco van Basten, Roberto Donadoni, Quique Sanchez Flores, Lothar Matthaus sau Alberto Zaccheroni, toţi liberi de contract, dar care ajungeau la salarii exorbitante. "Aşa se întîmplă peste tot, un club care demite antrenorul se trezeşte cu zeci de CV-uri propuse de impresari. Ei le trimit din inerţie, nu contează că van Basten, de exemplu, n-ar veni niciodată la Dinamo. Amuzant e că am primit cereri şi din partea unor suporteri. Unul a scris: "Vreau să preiau echipa, pentru că merit și eu o șansă", a povestit un oficial al “cîinilor”

"Nu confund suporterii cu trei, patru golani!"
Victor Becali susţine că răul din galeria dinamovistă este făcut de cîţiva ultraşi, în nici un caz de majoritate. "E vorba de trei, patru golani, care fac şi pe paznicii unor maimuţoi. Ca să fiu clar: sînt paznicii unor maimuţoi care şi ăia au impresia că pot conduce fotbalul şi aşa au ajuns şi bodyguarzii din galerie să creadă că pot conduce fotbalul", a spus Becali, nedorind să precizeze cine sînt "maimuţoii angajatori ai ultraşilor".

Niculae îşi revine
Atacantul Marius Niculae va fi apt de joc de mîine într-o săptămînă, pentru meciul de la Braşov. El încă nu se pregăteşte la capacitate maximă, dar nu va risca nimic jucînd sub Tîmpa. Ultima partidă bifată de "Săgeată" e cea cîştigată de Dinamo în Ghencea, 1-0 pe 30 august.

Un italian înapoi
Preparatorul fizic Marco Oneto este aproape de o revenire în Ştefan cel Mare. Italianul a lucrat prima dată la Dinamo cu Andone antrenor, apoi a părăsit în această vară gruparea, după plecarea lui Rednic. Acum, Oneto e la juniorii lui Genoa şi colaborează şi cu federaţia italiană.

Ultimele noutăţi
- Dinamoviştii au făcut cu toţii la Săftica vaccinul antigripal.
- Florin Bratu a început să se antreneze alături de coechipieri, dar nu se pune problema să revină pe gazon mai devreme de luna noiembrie.
- Cornel Ţălnar, recent demisionar de la U Cluj, trebuia să vină în Capitală pentru a discuta cu şefii dinamovişti. "Ţînţarul" ar putea fi cooptat în staff-ul tehnic al roş-albilor.
- Monitorizat de mai multe echipe de afară, Tamaş are şanse mari să plece în decembrie la West Bromwich Albion, echipa care acum e pe locul 2 în liga secundă din Anglia.
Cristiano Bergodi: "Mi-ar face plăcere să vin la Dinamo, să vedem ce urmează!"

Antrenorul italian Cristiano Bergodi a comentat în exclusivitate pentru dinamovisti.ro informaţia conform căreia ar urma să preia echipa din Ştefan cel Mare, în cazul în care Ioan Andone nu va semna cu Dinamo.

"Haha, cine v-a spus? Nu ştiu nimic, nu am vorbit momentan cu nimeni, dar totul e posibil. Eu încă nu mi-am rezolvat problemele pe care le aveam cu Steaua după ce am fost dat afară. Nu pot să spun că este ceva concret pentru că nu am stabilit nimic cu nimeni. Mie mi-a plăcut foarte mult să lucrez în România, dar, din păcate, cînd am simţit să pot face treabă bună nu am fost lăsat! Mai multe nu pot să comentez, pentru că nu am ce să zic. Mi-ar face plăcere să vin la Dinamo, să vedem ce urmează!", a spus Bergodi în exclusivitate pentru dinamovisti.ro.
URL de referinţă