RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Dinamo Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Cornel Ţălnar: "Greşelile individuale ale jucătorilor mei au făcut diferenţa în acest meci"

Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, luni, după eşecul cu FC Timişoara, scor 0-2, că bănăţenii au meritat victoria, însă consideră că erorile elevilor săi la ambele goluri au fost decisive pentru stabilirea învingătoarei.

"Jocul a fost echilibrat, iar dacă nu erau acele două erori mari, cred că puteam să jucăm până mâine şi tot nu înscria vreuna dintre echipe. Apoi, după cele două goluri, am avut şi un penalty, când mai erau câteva minute, poate reuşeam ceva dacă marcam. Din păcate, s-a terminat aşa, însă consider că Timişoara a meritat să câştige pentru că şi-a dorit mai mult acest lucru", a spus Ţălnar.

Tehnicianul afirmă că meciul ar fi trebuit să se termine totuşi egal, după cum s-au desfăşurat ostilităţile. "Greşelile individuale ale jucătorilor mei au făcut diferenţa în acest meci. Am pierdut un joc pe care nu aveam voie să-l pierdem. Cred că un rezultat de egalitate era echitabil, dacă nu erau acele erori. Nici Timişoara nu a avut ocazii, dar a profitat de acele greşeli. Ăsta e fotbalul, unii greşesc, iar alţii marchează", a punctat acesta.

FC Timişoara a obţinut, luni, prima victorie în campionat în faţa lui Dinamo după 12 ani, după ce s-a impus cu scorul de 2-0, în etapa a 14-a a Ligii I. Ambele reuşite i-au aparţinut lui Gigel Bucur, care a profitat de două greşeli ale defensivei dinamoviste.
Torje: "Am avut şi noi ocazii de a înscrie şi nu cred că ar fi trebuit să pierdem"

Mijlocaşul Gabriel Torje, originar din Timişoara, crede că Dinamo nu merita să piardă.

"Am avut şi noi ocazii de a înscrie şi nu cred că ar fi trebuit să pierdem. Acum, mergem înainte şi trebuie să recuperăm cât mai multe puncte fiindcă am pierdut pasul cu plutonul fruntaş, iar până la finalul turului avem nevoie de cât mai multe puncte. Nu suntem supăraţi pe colegii noştri pentru că au greşit la goluri, se mai întâmplă, oricine poate comite gafe", a afirmat internaţionalul de tineret.

FC Timişoara a obţinut, luni, prima victorie în campionat în faţa lui Dinamo după 12 ani, după ce s-a impus cu scorul de 2-0, în etapa a 14-a a Ligii I. Ambele reuşite i-au aparţinut lui Gigel Bucur, care a profitat de două greşeli ale defensivei dinamoviste.
Vasile Turcu: "Era sa-mi iau o piatra in cap la Timisoara!"

Finalmente, Dinamo a luat bataie doar pe teren la Timisoara. Vasile Turcu a dezvaluit, in exclusivitate pentru Sport Total FM ca, la sfarsitul meciului, lucrurile au degenerat, iar o piatra aruncata de un suporter al lui Poli era sa-l loveasca in cap!

Lucrurile se puteau termina si mai rau pentru Dinamo la Timisoara. Batuti in teren, "cainii" au fost la un pas sa fie linsati si in tribune. Pe tot parcursul meciului, bosii dinamovisti au fost injurati, iar la finalul partidei, suporterii timisoreni au aruncat cu pietre in conducatorii "alb-rosilor", prezenti in tribunele stadionului "Dan Paltinisanu". Din fericire, manifestarile huliganice ale suporterilor banateni nu au avut urmari mai grave, jandarmii reusind sa-i potoleasca pe acestia.

"Nu am vazut de cand sunt asemenea derbedei. Ne-au injurat tot meciul, iar la sfarsit au aruncat cu pietre in noi. Una era sa ma loveasca in cap, noroc cu un jandarm, care ne-a aparat cu scuturile. Se vorbeste ca, in Banat, lumea ar fi mai civilizata. S-o lase mai moale, sunt mai needucati decat cei de pe malul Dambovitei", a spus Vasile Turcu la Sport Total FM.
Marius Niculae: "Ma bucur ca nu l-ati uitat pe Catalin!"

Liga Campionilor ramane marele vis al dinamovistului Marius Niculae, pe care spera sa si-l vada implinit la finalul acestui campionat. Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Sport Total FM, "Sageata" a punctat multe lucruri interesante.

Despre " O voce din PCH": "In primul rand vreau sa va felicit pentru intitiativa de a face o emisiune la Radio Sport Total FM si in al doilea rand pentru numele emisiunii, "O voce din PCH". Ma bucura faptul ca suporterii adevarati nu l-au uitat pe Catalin Haldan, un fost jucator care a fost un bun prieten de-al meu, si un fotbalist exemplar, un model pentru tinerii dinamovisti".

Despre atmosfera de pe stadion ... "Din nefericire, suporterii sunt din ce in ce mai putini. De la meciul cu Timisoara din returul trecut, din sezonul trecut, nu am mai vazut o atmosfera asa frumoasa. Noi speram sa ii aducem pe suporteri la stadion, dar rezultatele ne imiedica sa aducem fanii adevarati in tribune, cei care stiu sa faca o atmosfera, stiu sa faca bannere frumoase si bine gandite. Sunt putin dezamagit de acest lucru. mai sunt dezamagit pentru faptul ca in meciurile in care am apucat sa joc, cele de pe teren propriu, suporterii au fost foarte duri la adresa jucatorilor. Eu incerc de multe ori sa dau totul pe teren. Numai pentru dinamo am jucat ... De multe ori nu imi iese acest lucru si de multe ori nu meritam sa fiu in asemenea hal huiduit. Tocmai pentru acest lucru, nu am mai venit sa salut galeria dupa golul cu Clujul, cel cu Liberec".

Regrete: "Ca si jucator, sau capitan al echipei, imi pare nespus de rau pentru ca rezultatele nu ne ajuta. Dupa meciul cu Timisoara ne-am indepartat de obiectivul nostru".

Despre galerie: "Dupa cum stiti, multe din meciurile de pe teren propriu, in proportie de 50% le-am castigat datorita voua. Jumatate din victorie vi se atribuie. Prin atmosfera pe care ati facut-o. Echipele care veneau in Stefan cel Mare intrau cu teama pe teren, pentru atmosfera pe care o faceati. Ne-ati usurat misiunea pe teren".

"O situatie neplacuta la Timisoara. La finalul partidei, eu si baietii am venit sa salutam galeria. Din cauza cetii nu am vazut ca peluza era goala. De abia cand am ajuns in fata peluzei am vazut ca nu mai era nimeni acolo".

O mare dorinta: "Imi doresc enorm sa avem accees in Liga Campionilor. Parca suntem blestemati pentru ca nu reusim sa ne calificam. Cand suntem foarte aproape, parca Dumnezeu ne da o palma si ne intoarce. Speram ca pana la urma sa isi intoarca si spre noi si sa jucam in liga aceasta a campionilor".

Amintiri placute: "Imi aduc aminte cu mare placere de echipa din sezonul 98/99, ce echipa aveam atunci. Ce echipa aveam atunci, ce atmosfera la meciuri. Veneam de drag la antrenamente. In perioada aia nu contau banii. In ziua de azi acest lucru lipseste. Atunci noi nu stiam ce-s alea contracte mari. Dar, acum vremurile s-au schimbat".

Despre alcool vs. jucator
: "Si jucatorii sunt oameni si simt nevoia cateodata sa iasa. Nu spun ca ar trebui facut din asta un obicei. Nu este problema mea, sunt oameni la club care pot lua masuri in astfel de probleme".
"Continuăm cu Cornel Ţălnar"

La Dinamo, eşecul de luni seară nu a produs schimbări la nivelul băncii tehnice, aşa cum se zvonea. "N-am vorbit cu Ioan Andone de când acesta s-a întors în ţară. Continuăm cu Cornel Ţălnar în funcţia de antrenor", a zis Nicolae Badea, preşedintele Consiliului Director al clubului din "Groapă".

În schimb, Emilian Dolha, portarul "câinilor", este dezamăgit de tratamentul la care este supus de către şefii şi tehnicienii de la Dinamo. Acţionarii spun despre goalkeeperul care nu a fost inclus în lotul pentru meciul cu FC Timişoara că nu şi-a revenit psihic după gafele din timpul returului cu Galatasaray Istanbul (partidă pierdută de "roş-albi", pe teren propriu, cu 0-3), din cadrul Ligii Europa.

"Nu vreau să mai vorbesc cu nimeni. Nu mă mai interesează nimic! Nu vreau să fac nicio referire la înfrângerea de luni. Sunt supărat după ce am fost numit persona non grata de către cei din club", a declarat, ieri, Dolha ptr EVZ.
Şefii lui Dinamo s-au săturat! "Trebuie să facem ceva cu beţivii ăştia!"

Zi agitată ieri în "Ştefan cel Mare", începută odată cu antrenamentul de dimineaţă. Primul subiect pe agenda de lucru a acţionarilor a fost, bineînţeles, ultimul scandal bahic.
Iniţiativa mustrării jucătorilor i-a aparținut lui Cristi Borcea. Acesta l-a sunat pe Giovani Becali, omul care controlează prin firma sa de impresariat majoritatea fotbaliştilor dinamovişti și i-a spus: "Nu se mai poate aşa! Trebuie să facem ceva cu beţivii ăştia! Trebuie să mă ajuţi".

Şedinţă în vestiar
De aceea, Nicolae Badea, Cristi Borcea şi Giovani Becali au descins în vestiar pentru a le cere socoteală elevilor lui Cornel Ţălnar. Mustrarea publică a început imediat: "Nu este posibil să nu vă învăţaţi minte! Nu este posibil să o ţineţi numai în scandaluri. De acum, cine greşeşte pleacă! O să vedeţi la iarnă".


Amendă 5.000 de euro. N'doye, out din echipă
Apoi, susţinut de Giovani Becali, Borcea le-a comunicat jucătorilor cuantumul amenzii: 5.000 de euro. Vizaţi de această sancţiune sunt Gabriel Tamaş, Cosmin Moţi şi Ousmane N'Doye, care au petrecut şi după finalul party-ului de ziua lui Gabi Torje de la "Zebra Caffe". Şedinţa a continuat, fiind luat în colimator Ousmane N' Doye. "Te consideram un model pentru echipă. Dar vedem că o ţii şi tu numai în petreceri!", i s-a reproșat închizătorului. Iar fotbalistul african are şanse foarte mari să piardă locul de titular la următorul meci, partida cu Alba Iulia.

0 este numărul sancțiunilor pe care șefii lui Dinamo le-au dat până acum jucătorilor pentru episoadele bahice.
Ţălnar le cere jucătorilor să fie profesionişti, "altfel lucrurile nu vor merge cum trebuie"

Antrenorul grupării Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, joi, că viaţa extrasportivă a anumitor jucători lasă de dorit, iar aceştia trebuie să înţeleagă că lipsa de profesionalism poate contribui decisiv la ratarea titlului de campioană, obiectiv impus de conducere.

"Echipa a fost prea obosită în ultimul timp, pentru că a pierdut prea multe ore cu deplasările, însă la Iaşi, cu Rapid şi Astra a arătat un joc de nivel înalt. Cu Alba Iulia sunt convins că vom etala un joc bun şi vom câştiga. Fotbaliştii trebuie să înţeleagă că trebuie să fie profesionişti, pentru că altfel lucrurile nu vor merge aşa cum trebuie. Sper ca anul acesta să reuşim să câştigăm campionatul", a spus Cornel Ţălnar înaintea meciului cu Unirea Alba Iulia.

Acesta a menţionat şi ce se va întâmpla cu jucătorii care marţi seara au fost prezenţi la ziua de naştere a lui Torje, dar care au petrecut mult peste ora agreată de oficialii grupării din Ştefan cel Mare: "Conducerea a luat şi va lua măsuri, eu nu-i pot penaliza decât prin neintroducerea lor pe teren, în campionat. Moţi nu a făcut parte din acel grup, au fost 6-7 băieţi la ziua lui Torje, însă la ora 23:00 o parte dintre ei nu au plecat. Tamaş şi N'Doye vor suporta consecinţele regulamentului".

Tehnicianul a ţinut să-l încurajeze pe Laurenţiu Rus, cel care a greşit la golului doi reuşit de Gigel Bucur în meciul de la Timişoara: "A jucat bine până la acea gafă, sunt convins că pe viitor va deveni unul dintre jucătorii de bază ai lui Dinamo".

În ceea ce priveşte randamentul pe care l-a dat jucătorul turc, Ferdi Elmas, care a susţinut probe de joc la Dinamo, Ţălnar a precizat: "O să-l mai chemăm şi în iarnă, nu m-am edificat încă asupra potenţialului său".

Dinamo va întâlni Unirea Alba Iulia, sâmbătă, de la ora 18:00, într-o partidă din etapa a 15- a Ligii I.
Turcu spune că jucătorii care au petrecut vor plăti, deoarece au pătat imaginea clubului

Vicepreşedintele lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, joi, că jucătorii care au petrecut în această săptămână la ziua de naştere a lui Gabriel Torje peste ora din Regulamenul de Ordine Interioară, vor plăti, deoarece prin gestul lor au afectat imaginea clubului din Ştefan cel Mare.

"Dacă s-a întâmplat ceea ce s-a scris, e ruşinos, au pătat imaginea clubului. Toţi din conducere au purtat discuţii cu jucătorii, le-am atras atenţia mereu că trebuie să fie mai precauţi cu viaţa lor. Dacă se demonstrează că acei jucători au greşit, vor plăti. Sunt bulversat şi eu, nu vreau nici să-i acopăr, dar nici să-i acuz foarte rău. Totuşi, la câţi bani câştigă, locul din clasament este ruşinos. Trebuie ca pe acest final de tur să nu mai piardă, pentru că nu cred că vor să facă sărbătorile cu buzunarele goale", a spus Turcu.

Acţionarul dinamovist a mai afirmat că directorul Cornel Dinu va analiza foarte bine situaţia la finalul turului şi este singurul care va lua deciziile capitale în privinţa viitoarei componenţe a lotului: "Când l-am numit pe Cornel Dinu la conducerea echipei am vrut să facem ordine la echipă, să ia şi decizii, să aibă şi responsabilităţi. Nimeni nu îi poate contesta valoarea. În iarnă, după o evaluare foarte atentă a tot ceea ce s-a întâmplat în acest campionat, domnul Dinu va lua deciziile care se impun. El este singurul care va lua deciziile capitale în privinţa lotului şi am mare încredere că vor fi unele bune".

Oficialul a vorbit şi despre cei doi jucători incriminaţi, Gabriel Tamaş şi Ousmane N'Doye: "Nimeni nu poate spune că Tamaş nu are talent şi că nu e fotbalist. La fel şi N'Doye, un fotbalist foarte bun, însă pe ei nu îi ajută nici rezultatele, pentru că dacă aveau rezultate, erau cei mai buni. Mai devreme sau mai târziu jucătorilor li se va termina viaţa sportivă şi trebuie să înveţe să fie mai cumpătaţi".

Vasile Turcu a făcut şi o comparaţie între situaţia de la Unirea Urziceni şi cea din Ştefan cel Mare, şi l-a lăudat în acest sens pe Dan Petrescu pentru performanţele obţinute la gruparea ialomiţeană: "Nu se poate face ceea ce s-a întâmplat la Urziceni. Ceea ce a reuşit Dan Petrescu acolo nu se mai face în 100 de ani în România. I-a izolat acolo, pe câmp, că în acea zonă nu au niciun fel de tentaţii, şi a făcut disciplină cu ei. Totuşi, nu se poate nici aşa, să îi ţii pe jucători în lanţuri".

Mai mulţi jucători ai lui Dinamo au fost prezenţi marţi seară la ziua de naştere a lui Torje, dar Tamaş şi N'Doye au petrecut mult peste ora stabilită în ROI. Pentru fapta lor, cei doi vor suporta deciziile conducerii clubului, în regulament fiind prevăzută o amendă de 5.000 de euro.
Goana după Ioan Andone

Cristi Borcea îl vrea de acum pe Ioan Andone la echipă, dar pretenţiile financiare ale "Fălcosului" sînt mult poate ce poate oferi Dinamo acum

Chiar dacă nu o spun oficial, şefii lui Dinamo caută o cale să-l antameze cît mai repede pe Ioan Andone. De fapt, Cristi Borcea l-a sunat pe antrenorul de 49 de ani imediat după înfrîngerea în faţa Timişoarei (0-2) pentru a-l convinge să accepte încă de acum postul de antrenor.

"Fălcosul" ar vrea, însă nu în orice condiţii. Ando şi-ar dori, pe lîngă un proiect bine pus la punct, cu un contract pe trei sezoane şi putere de decizie la transferuri, un salariu de cel puţin 300.000 de euro, plus bonusuri de performanţă, în condiţiile în care la arabi cîştiga în jur de 80.000 de euro pe lună! De altfel, tehnicianul nu lasă de la el încă întrucît are şi alte oferte, din ţară, dar şi din străinătate.

Bani din transferuri
Surse autorizate susţin că şefii se gîndesc să-i ofere un salariu lunar fix, de aproximativ 15.000 de euro, plus bonusuri de performanţă. "Nu sînt bani la club, sînt datorii multe şi se încearcă diminuările salariale, de aceea nu se înţeleg nici cu Ando la salariu", a explicat o sursă a Gazetei, care a completat: "O variantă ar fi ca Ando să primească o primă de instalare consistentă în momentul în care se vor vinde ceva jucători în iarnă!". Şefii au plănuit o discuţie clară cu Ando zilele acestea, pentru a negocia ultimele detalii ale mutării.
"Să vină copiii!"

Evoluţiile bune ale fotbaliştilor împrumutaţi i-au determinat pe şefi să se gîndească la readucerea lor la Dinamo din această iarnă

Şefii plănuiesc întinerirea echipei cu jucătorii împrumutaţi, dar şi cu cei de la echipa secundă, din această iarnă. Dinamo vrea să ia modelul Rapidului şi să încerce formarea unei echipe competitive cu fotbalişti crescuţi în curtea proprie. Evoluţiile bune ale jucătorilor împrumutaţi de Dinamo la echipele din Liga I, în special cei de la Astra, i-au determinat pe acţionari să se gîndească la readucerea lor din iarnă.

"S-ar putea ca o parte dintre jucătorii împrumutaţi să fie aduşi înapoi după ce se va termina acest tur de campionat pentru că văd că pe la alte echipe joacă foarte bine. Domnul Dinu va hotărî în iarnă cine trebuie adus şi dacă va pleca vreun fotbalist", a zis vicepreşedintele lui Dinamo, Vasile Turcu.
URL de referinţă